Omul care i-a marcat cariera lui Schumacher a primit interdicție din partea familiei. Soția marelui campion a devenit o prizonieră

Ecclestone. Sursa foto Arhiva EVZ

Eddie Jordan, omul care a pariat pe Michael Schumacher, atunci când pilotul german era necunoscut, a vorbit despre evenimentele petrecute în urma accidentului suferit de multiplul campion din Formula 1.

Eddie Jordan (74 de ani), fostul patron al ex-echipei Jordan, din Formula 1, a vorbit despre situația tragică în care se află familia Schumacher. Referindu-se în mod direct la Corinna, soția lui Michael. După gravul accident suferit de multiplul campion, la o partidă de schi, în 2013, soția sa a devenit o ostatică și i-a fost alături în permanență fostului mare sportiv.

Michael Schumacher a fost ținut în comă pentru un an, apoi externat și transferat la reședința familiei din Geneva, în Elveția. „A fost cea mai oribilă situație pentru Mick și Corinna. Au trecut aproape 10 ani de când Corinna nu mai poate să meargă la o petrecere sau la o masă, este ca o prizonieră deoarece toată lumea ar dori să vorbească cu ea despre Michael, în timp ce ea nu are nevoie să i se amintească despre asta tot timpul”.

Nu a putut să-l viziteze pe Michael Schumacher după accident

După accident, Eddie Jordan a vrut să-l viziteze pe Michael Schumacher, dar familia acestuia nu a fost de acord. „Corinna a stabilit niște reguli, o știu foarte bine, dinaintea lui Michael Schumacher. Este o fată minunată, o știam când s-a căsătorit cu Michael.

Am încercat să-l vizitez pe Michael la scurt timp după accident și Corinna a refuzat pe bună dreptate, pentru că prea mulți oameni voiau să-l vadă.

Jean Todt a primit privilegiul de a-l vedea pentru că au fost foarte apropiați în perioada pe care au petrecut-o la Ferrari. Este complet de înțeles.

Când am încercat să-l văd eu, mi-au spus «Te iubim, Eddie, ne știm de multă vreme, dar avem nevoie de intimitate pentru Michael»”, a povestit fostul patron din Formula 1, conform tabloidului britanic The Sun.

Michael Schumacher a debutat în anul 1991, în Formula 1, pentru echipa Jordan. A impresionat și în scurt timp a semnat cu o grupare mai puternică, Benneton.