Nu este suficient ca omenirea să se vaccineze cu dozele de rapel împotriva bolii COVID-19 pentru a scăpa de pandemia de coronavirus, a spus directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Tedros Adhanom Ghebreyesus a sfărâmat iluziile potrivit cărora cu ajutorul boosterelor ne vom întoarce la o viață normală și a sfătuit statele lumii să ia aminte la lecțiile pe care le-au învățat în cei doi ani de luptă cu coronavirus.
Dozele de rapel nu sunt soluția pentru a ieși din pandemia de coronavirus. Și nici nu înseamnă undă verde la petreceri și alte festivități de acest fel cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Anunțul a fost făcut de directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferință de presă susținută la Geneva.
Directorul OMS: „2022 trebuie să fie sfârşitul pandemiei”
„Nicio țară nu va putea ieși din pandemie cu doze de rapel, iar rapelurile nu înseamnă undă verde pentru a sărbători cum se prevedea. Programele de vaccinare cu doze booster fără discernământ au toate şansele să prelungească pandemia mai curând decât să-i pună capăt, deturnând dozele disponibile către ţări care au deja rate ridicate de vaccinare şi oferind astfel virusului mai multe posibilităţi de a se răspândi şi de a muta”, a transmis Tedros.
Directorul OMS a făcut apel la responsabilitatea conducătorilor statelor din întreaga lumea, subliniind importanța luării aminte la lecțiile care au trebuit învățate pe durata celor doi ani de pandemie. „În pragul noului an, trebuie să învăţăm cu toţii lecţiile dureroase ale anului care se încheie. 2022 trebuie să fie sfârşitul pandemiei de COVID-19”, a mai insistat directorul OMS.
Campanie de vaccinare cu rapel în 120 de țări
Potrivit Comitetului de experți pentru politica de imunizare (SAGE) al OMS, cel puțin 126 de țări au transmis deja instrucțiuni pentru vaccinarea cu o doză de rapel. 120 dintre ele au început deja campanii în acest sens.
Marea majoritate a acestor state sunt țări bogate sau cu venituri medii, în timp ce „nicio țară săracă nu a introdus încă un program de revaccinare”, subliniază SAGE într-un comunicat de presă publicat miercuri după-amiază. „Eforturile de imunizare trebuie să continue să se concentreze pe reducerea de decese și a celor mai grave cazuri de boală”, au mai arătat reprezentanții SAGE.
„Măsurile de sănătate publică și sociale rămân o componentă esențială în strategia de prevenire a COVID-19, în special în ceea ce privește varianta Omicron”, insistă specialiștii. Medicul Maria Van Kerkhove, însărcinată cu gestionarea acestei pandemii în cadrul OMS, a insistat asupra necesității ca toată lumea să își asume responsabilitatea pentru a împiedica virusul să continue să circule, recunoscând în același timp că un astfel de lucru este dificil.