Omorât în serialul VLAD, actorul Andrei Aradits face dezvăluiri senzaționale despre scenariu
- Denisa Macovei
- 28 decembrie 2021, 07:41
Timp de aproape patru ani, cât au durat filmările pentru serialul fenomen „VLAD”, serial care s-a încheiat la începutul lunii decembrie, Andrei Aradits a dat viață personajului Ștefan. De departe unul dintre personajele malefice, dar cele mai îndrăgite de public, Ștefan moare la finalul filmului, culmea, spre bucuria celui care l-a interpretat.
În timp ce mulți actori au tendința să „lupte” în apărarea personajelor pe care le interpretează în diferite proiecte și să le găsească explicație pentru acțiunile lor, de cele mai multe ori negative, Andrei Aradits este mulțumit de decizia regizorilor Lia Bugnar și Anghel Damian, aceea ca în ultimul episod, Ștefan să fie împușcat mortal.
[soc_slider_shortcode id="4280747"]
„Când am fost distribuit în acest personaj, m-am uitat la ultimul episod din „Ezel” (n.r. scenariul după care a fost făcut și VLAD) să văd dacă personajul există sau e ucis pe parcurs ca să văd cum negociez (râde). E foarte bine că omul rău e pedepsit. Definitiv. Așa e regula în basme. Dar altfel mie mi se pare că Ștefan a fost unul dintre puținele personaje cu o poveste consecventă până la final.
Ceilalți au umblat brambura, fără, scop prin ultimul sezon. Lor să le plângeți de milă. Cel mai important pentru un actor e să justifice întrebarea „Ce vrea domule, de fapt, personajul ăsta?”. Apoi să subordoneze toate relațiile cu celelalte personaje scopului principal. Dacă nu dibuiești răspunsul în poveste, ai o viață grea la filmare”, a povestit amuzat actorul pentru Evenimentul Zilei.
Pentru cei care nu au urmărit cele 4 sezoane ale serialului, Aradits a interpretat rolul unui om de afaceri care și-a trădat cel mai bun prieten pentru a se îmbogăți, dar și pentru a-i fura iubita, pe scenariu celebrului roman „Contele de Monte Cristo” și care a refuzat să-și ceară iertare nici măcar în ultima clipă de viață. „În viața de zi cu zi îmi place să cred despre mine că sunt un om smerit și că-mi cer iertare când greșesc. Pe de altă parte am dreptate suspect de des...ceea ce mă pune pe gânduri. Fie sunt un om incredibil de just, fie e posibil să greșesc dar sunt un auto-argumentator atât de bun, încât nu-mi dau seama că greșesc...”, ne-a mai spus actorul.
Nu pierde decât oamenii care nu sunt pe acceași lungime de undă
În viața de zi cu zi, comparativ cu personajul pe care l-a interpretat în ultimii 3 ani, Andrei Aradits ne mărturisește că nu are nevoie de o trădare foarte mare pentru a se îndepărta de oamenii de lângă el, ci pur și simplu nu poate să rezoneze cu aceia care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu el. „Să zicem că un prieten drag pe care nu l-am văzut o perioadă vine și-mi zice că el crede că Pământul e plat...sau vreo altă inepție de genul ăsta.
Atunci avem o problemă. Nu e o trădare, nu e nimic grav din perspectiva relației noastre personale, dar voi deveni politicos și precaut. Înseamnă că în schema logică a rațiunii sale există un salt greșit prin ecuații. Și asta înseamnă o eroare fundamentală în gândire. Și atunci îl voi prețui cu drag de la distanță”, a mai povestit actorul pentru EVZ, completând că de-a lungul timpului i s-a întâmplat foarte rar să piardă prieteni apropiați, asta pentru că din punctul lui de vedere, o prietenie adevărată nu înseamnă discuții și întâlniri zilnice.
„Am prieteni cu care n-an mai vorbit de o grămadă de timp, nu știu de ce, viața...Dar dacă vorbim, prietenia noastră există acolo, pur și simplu, ca și cum n-ar fi trecut 20 de ani peste noi, în același stadiu, suspendată în timp. Pentru că suntem aceeași. Ne-am fâțăit prin viață, ne-am mutat, am încărunțit, dar suntem aceeași proști (râde)”.
Vrea să treaca la un alt nivel
Cât ceea ce privește viața profesională, Aradits speră să aibă o pauză prea lungă și să revină pe platourile de filmare. Chiar dacă a declarat în repetate rânduri că un personaj negativ este mult mai ofertant pentru el, actorul ne mărturisește că în 2022 așteaptă noi provocări și că este deschis și altor tipologii. „Personajul Ștefan din VLAD nu a fost o „provocare”. O provocare presupune ceva greu, pentru care depui efort, nu? Mie nu mi-a fost așa greu.
Mi se pare mai greu să spăl vasele. Eu m-am distrat la locul de muncă. Și nu știu ce mă așteaptă în viitor, asta e cel mai greu. Așa că va fi la o latitudinea punctelor de decizie ce fel de personaj va fi următorul. Cine știe? Poate va fi o provocare. Pauzele mă deprimă!!! Prefer să mă plâng că sunt ocupat și mi-e greu decât să mă plâng că mă plictisesc cu ochii-n soare. Am timp. Sunați-mă!”, ne-a mai declarat Andrei Aradits.