Omerta din Justiție. Un judecător arată într-un memoriu trimis către EVZ cum s-a văzut din interior perioada în care Binomul DNA-SRI făcea legea în sistemul judiciar și explică ce anume s-a aflat în spatele luptei anticorupție.

Precizările vin în contextul în care Preşedinţii şi vicepreşedinţii de tribunale solicită CSM apărarea independenţei judecătorilor şi susţinerea unor modifi cări legislative, după ce un raport al Inspecției Judiciare a dezvăluit că în perioada 1 ianuarie 2014- 30 iulie 2018, sub comanda Laurei Codruța Kovesi, structurile DNA au anchetat și monitorizat aproximativ 3.000 de procurori și judecători.

 

Apelul preşedinţilor de tribunale, reuniţi la Hunedoara, a trecut aproape neobservat. Cu mici excepţii, presa nu s-a înghesuit să îl preia, aşa cum făcea, în vremurile bune, cu orice chicotit al DNAului.

De ce?

E simplu.

Bate vânt de restauraţie, iar bravii ziarişti se tem de reîntoarcerea pe cai mari a procurorilor DNA cu ale lor cătuşe.

Problema, însă, nu este aceasta.

Ci tăcerea infinită care se lasă peste sistemul judiciar când vine vorba despre abuzurile DNA.

Căci Raportul Inspecţiei Judiciare pune degetul pe rană şi arată, negru pe alb, mizeriile din spatele luptei anticorupţie.

În esenţă, fiecare structură teritorială a DNA a avut de bifat ţinte politice, cu precădere, dar, când acestea nu au mai reprezentat o miză, s-a trecut la magistraţi, în special la judecători.

Reţeta a fost extrem de simplă: cu ajutorul unor judecători binevoitori sau şantajaţi, secţii întregi ale tribunalelor sau curţilor de apel au fost puse pe interceptări, cu anii.

Dosare cu urmărire penală începută in rem, numere de telefon trecute ca aparţinând unor persoane necunoscute, apoi puse pe interceptări, au fost calea simplă pentru ca, încet dar sigur, jumătate din judecătorii patriei să devină o carte deschisă pentru colegii procurori DNA şi ofiţerii SRI. Dacă nu mergea aşa, unii, mai inventivi, au apelat la reţete mai complexe: persoane condamnate, aflate deja în penitenciar sau doar inculpaţi cercetaţi, erau vizitaţi şi ameninţaţi, doar pentru a scrie cu mânuţele lor denunţuri împotriva unor judecători.

Desigur că cei care nu au habar de aceste practici sau nu ştiu să fi fost ţinta unor dosare penale, nu cred în ruptul capului că aşa ceva a fost posibil.

Încă pot fi auziţi azi judecători preţioşi care, cu un rictus dispreţuitor, spun că ei, fiind corecţi şi de bună credinţă, nu s-au confruntat cu aşa ceva.

Ceea ce nu ştiu şi nici nu acceptă că este adevărat e că şi colegii lor care au fost vânaţi au fost corecţi şi de bună credinţă

Dar, nişte procurori, care doreau cu toată fiinţa lor să crească în ochii Doamnei , aveau nevoie de trofee… Şi ce putea fi mai tentant decât un judecător de curte sau un preşedinte de tribunal?

Cu ajutorul celebrelor mandate de siguranţă naţională, toţi şefii de instanţe au fost monitorizaţi, din birouri până în dormitor, doar - doar sunt prinşi cu mâţa în sac.

Raportul IJ descoperă faţa hâdă a unei justiţii laşe, aservite şi şantajate.

A unei justiţii făcute de magistraţi fără coloană vertebrală şi fără vocaţie, dornici doar de salarii şi pensii, fără nicio atitudine în faţa unor abuzuri deja dovedite.

 În acest context trist şi fără nicio apetenţă pentru adevăr, este clar de ce există o atât de mare opoziţie la funcţionarea secţiei speciale.

Pentru că procurorii nu vor să plătească pentru abuzurile lor. Pentru că judecătorii nu vor să plătească pentru complicităţile lor.

Toată tevatura cu politizarea secţiei speciale este praf în ochi.

Tot ce îi interesează pe magistraţi este să nu răspundă.

Un magistrat