OMENIREA a trecut pe lîngă un mare DEZASTRU. Luna a fost LOVITĂ de un meteorit în timpul ECLIPSEI
- Lucian Ionescu
- 22 ianuarie 2019, 18:46
Luna ne-a oferit luni un spectacol astronomic extraordinar. Fenomenul supranumit - ”Super Luna Sângerie a Lupului”, este o combinaţie între eclipsă totală şi super-Lună. Luna a strălucit mai tare decât de obicei şi a căpătat culoarea roşiatică. De aceea astronomii au numit-o ”Super Luna Sângerie a Lupului”. Punctul culminant, când satelitul natural al Pământului s-a apropiat cel mai mult a fost la ora 7 și 12 minute.
Imagini rare au fost suprinse de o echipă de pasionați de astronomie din România. Se pare că în timpul eclipsei de ieri a avut loc , în jurul orei 04 41 UT, un impact al unui corp străin cu suprafața lunară, potrivit digi24.ro
El a fost înregistrat pe o camera de unghi îngust, care monitoriza eclipsa cu imagini la fiecare 10s. Impactul, sub forma unui flash pe imagini, a fost înregistrat și de alți astronomi amatori de pe alte continente.
Pasionații de astronomie care au urmărit așa numita „SuperLună sângerie a lupului” au avut parte de încă un eveniment rar. În timpul eclipsei, un meteorit a lovit suprafața satelitului natural al Pământului.
Eclipsa a fost vizibilă în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi puţine regiuni din Asia. Fenomenul a început la ora 4:36, ora României, iar maximul s-a produs luni dimineaţă, la ora 7:12, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele.
Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc pe 26 mai 2021.