Micul tunel al furnicii va surpa marele zăgaz. Aşa sună un proverb nipon, de o tulburătoare actualitate în ziua în care omul a fost redus la stadiul de insectă, în faţa căreia natura a ridicat un baraj colosal cu ziduri de apă măturând apoi totul în cale.
Şocantele imagini din Japonia vor rămâne multă vreme în memoria omenirii, ilustrând inimaginabilul: vortexul înspăimântător din portul Oarai, limba uriaşă de foc cuprinzând rafinăria din Ichibana, aeroportul Sendai luat de ape, clădiri şi maşini din parcul auto plutind precum lopăţelele şi găletuşa dintr-un şănţuleţ săpat de un copil pe plajă, oamenii izolaţi pe un acoperiş din portul Kesennuma aducând cu arca lui Noe, minutul cu secunde dilatate de pe CNN în care o vedem pe angajata care-şi continuă convorbirea la telefonul fix într-o redacţie cuprinsă de tangaj, casele-torţe alunecând pe râul Natori au întregit un peisaj cataclismic.
Dar japonezii îşi vor reveni după această încercare urmărită de omenire cu profundă emoţie. Aşa au făcut şi după bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, reclădind apoi o ţară prea avansată pentru această planetă. Şi după atentatele cu gaz sarin de la metroul din Tokyo, când ultimul gând al funcţionarilor înainte de a-şi pierde cunoştinţa era regretul că aveau să întârzie la serviciu, aşa cum avea să consemneze atât de europeanul asiatic Haruki Murakami, în volumul-mărturie "Underground".
Pe această lume, nu există o ţară mai bine pregătită să limiteze consecinţele unor dezastre naturale, precum cutremurul şi tsunamiul care au îndreptat privirile tuturor spre Ţara Soarelui Răsare. Iar acolo s-a văzut atâta lumină şi căldură cât să încălzească sufletele celorlalţi pământeni. Furnica japoneză a izbutit, prin sobrietate, calm şi politeţe, să surpe zăgazul apocaliptic al unui hazard care a luat pământul la un dans dement. Triumful omului asupra naturii s-a văzut nu doar în numărul de victime care în orice ţară mai puţin dezvoltată ar fi fost considerabil mai mare. Ori în faptul că la Tokio, 13 milioane de oameni au supravieţuit unui haos care risca să provoace daune la fel de importante precum cele ale unui seism nemaivăzut. Japonezii au biruit natura potrivnică prin scuzele pentru întârziere, care s-au făcut auzite în mod repetat la staţiile de amplificare ale mijloacelor de transport în comun. Prin stoicismul cu care s-au aşezat la coadă la autobuze, când gările se închideau, iar cel ce prindea un taxi era băftosul anului, sau prin şirul ordonat de la cabinele telefonice publice la căderea reţelelor mobile. Prin disciplina celor mici care şi-au pus căşti pe cap în drum spre casă, într-o vineri după-amiază în care viaţa în unul dintre cele mai mari furnicare umane se transformă într-o navetă la care participă un oraş cât o ţară. Prin deicizia multora de a dormi la serviciu, dar şi prin cea a altora de a ajunge acasă, chiar cu riscul de a a bate orice record la disciplina marş. În fine, omul a învins natura datorită voiosului strigăt "Irashaimase!" (bun-venitul pe care ţi-l urează orice vânzător căruia îi treci pragul), care s-a făcut din nou auzit în zonele comerciale ale cartierelor Otenachi şi Yurakucho la câteva zeci de minute după seism.
Niciun cutremur şi nicio stare de urgenţă nucleară însă nu vor şterge valorile nipone, expresii ale uneia dintre cele mai înaintate civilizaţii de pe Terra. Şi nici nu vor opri dezvoltarea unui popor care a arătat, în atâtea rânduri de-a lungul unei istorii copleşitoare, că omul e deasupra oricărui tsunami. Din acest motiv, şi din nenumărate altele, miliarde de oameni sunt acum alături de niponi. Îi privim cu dragoste şi adânc respect, pentru că ne-au învăţat că atunci când pare că a venit sfârşitul lumii, de fapt e doar un alt prilej de a începe să facem lucrurile şi mai bine.
Recomandările noastre
