Oile îl pot recunoaște pe Barack Obama în fotografii! Studiul care dezvăluie legătura dintre rumegătoare și fostul președinte al SUA

Oile îl pot recunoaște pe Barack Obama în fotografii! Studiul care dezvăluie legătura dintre rumegătoare și fostul președinte al SUA

Oile sunt capabile să recunoască fața lui Barack Obama, după ce privesc mai multe fotografii cu el, arată un studiu recent, care arată că rumegătoarele au aceeași performanță și când vine vorba despre actrița americană Emma Watson.

"Ştiam deja că oile sunt capabile să recunoască persoane. Aceste rumegătoare, în special cele care trăiesc în turme mici, reuşesc cu uşurinţă să facă diferenţa între stăpânul lor şi un străin", a declarat Jennifer Morton, cercetătoare la Universitatea Cambridge şi coautoarea studiului, potrivit Agerpres.ro.

Ceea ce este surprinzător, spune cercetătoarea este faptul că rumegătoarele au reușit să recunoască o persoană pornind de la o fotografie în două dimensiuni.

"Însă capacitatea de a învăţa să recunoască o persoană pornind de la o fotografie în două dimensiuni este surprinzătoare, întrucât acest fapt necesită un proces cerebral complex", a explicat cercetătoarea britanică, pe marrginea rezultatelor studiului publicat în Royal Society Open Science. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Un număr de opt oi au fost antrenate pentru a recunoaște chipurile mai multor celebrități. Rumegătoarelor li s-au prezentatfotografii cu acestea pee un monitor, de mai multe ori pe zi. 

"Am ales aceste persoane întrucât există multe imagini cu ele disponibile pe internet, realizate atât din faţă, cât şi din alte unghiuri", a precizat Jennifer Morton. "Şi eram siguri că oile noastre nu au avut niciodată ocazia de a le întâlni!", a adăugat cercetătoarea. 

Oile erau recompensate de fiecare dată când reușeau să distingă între fotografia unei persoane celebre și cele care reprezentau o persoană comună sau un obiect.