Ministerul de Interne spaniol a anunțat că ministrul Turismului, Reyes Maroto a primit prin poștă un mesaj de amenințare. Oficialul ar fi primit un plic în care se afla un cuțit murdar de „sânge”. Acest incident neplăcut a venit la câteva zile după un episod asemănător, când înalții oficiali de securitate și liderul partidului Unidas Podemos au primit amenințări cu moartea.

Aceeași sursă a confirmat că a fost demarată o anchetă, fără a oferi mai multe detalii. Alte surse apropiate incidentului au spus că nu este clar dacă petele roșii de pe cuțit sunt de sânge sau de vopsea.

Maroto este ministru industriei, comerțului și turismului în guvernul de stânga al Spaniei încă din 2018.

Amenințări cu moartea pentru oficialii Guvernului

Săptămâna trecută, ministrul de Interne Fernando Grande-Marlaska, Pablo Iglesias șeful partidului de extremă stânga Unidas Podemos și Maria Gamez, care conduce forțele de poliție spaniole – Guardia Civil, au primit, de asemenea, amenințări cu moartea prin poștă.

„Soția ta, părinții tăi și tu sunteți condamnați la pedeapsa capitală, timpul dvs. se termină”, este mesajul din scrisoarea primită de Iglesias, fost viceprim-ministru.

El a postat scrisoarea pe Twitter împreună cu o poză cu patru gloanțe despre care a spus că le-a găsit în plic.