Vizita de săptămâna trecută la Moscova a lui Heinz Fischer este ultima făcută în calitate de președinte al Austriei, înaintea alegerilor care vor avea loc la sfârșitul acestei luni. O vizită care a avut loc în contextul relațiilor tensionate dintre Rusia și Uniunea Europeană.

Președintele austriac a fost însoțit de o delegație de mare anvergură, având alături patru membri ai guvernului de la Viena și pe președintele camerei de comerț austriece și a întâlnit o gamă foarte diversă de lideri ruși, ceea ce demonstrează importanța acordată de cele două părți acestei vizite.


În declarația de presă comună ce a urmat după întâlnirea cu Fischer, Vladimir Putin a abordat cel mai fierbinte subiect pentru Europa: criza imigranților. Liderul de la Kremlin a pledat pentru necesitatea stăvilirii fluxului de refugiați, creând condițiile ca aceștia să nu-și mai părăsească țările de origine. Or, el a insistat că pentru aceasta este nevoie de cooperarea internațională a tuturor factorilor.

Altfel zis, Putin introduce în ecuația europeană modelul „Siria”, unde Rusia are o poziție forte și o cooperare pragmatică cu Statele Unite.

Acest model de colaborare pragmatică Moscova l-ar dori implementat și în relațiile cu UE și a se descotorosi astfel de sancțiunile incomode ale Bruxelles-ului, instituite după anexarea Crimeii.

În ultimele luni, tot mai multe țări UE manifestă dorința ca aceste sancțiuni să fie ridicate: Franța și Italia sunt cele mai vocale. În spatele lor, Germania este ceva mai rezervată oficial, însă interesul de a realiza proiectul Nord Stream II și de a se aproviziona cu gaze direct din Rusia este uriaș.

Vizita președintelui austriac pare să se înscrie și ea în același curent împăciuitor cu Moscova: presa rusă a scris că Heinz Fischer i-ar fi spus lui Serghei Narșkin, președintele Dumei, că este „important de a găsi un mijloc de a ridica și surmonta aceste sancțiuni”.

Cancelaria președintelui austriac nu a dezmințit informația, ci doar a contextualizat-o diplomatic (lucru făcut și de Fischer în întâlnirea cu Putin), anume că Austria va continua să respecte sancțiunile europene”.

Însă aceeași cancelarie prezindețială austriacă a găsit de cuviință să precizeze că ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei este posibilă doar printr-o cooperare strânsă a tuturor membrilor UE și doar dacă se înregistrează progrese semnificative în aplicarea acordului de pace de la Minsk privind Ucraina.

Or, deocamdată, restanțele cele mai mari în aplicarea acestui acord le înregistrează nu Rusia, ci Ucraina, presată de țările occidentale (mai ales Germania și Franța) să modifice Constituția pentru a acorda o autonomie mai mare regiunii Donbas. Cât privește Crimeea, aproape nimeni nu mai pare să-și amintească de ea, închizând ochii la cel mai samavolnic rapt teritorial din secolul XXI.

Pentru a nu exista nici o îndoială privind ambițiile de mediator ale Austriei între UE și Rusia, Emil Brix, ambasadorul austriac la Moscova, a declarat:

„Trebuie să dezvoltăm un dialog cu Rusia. Pentru a face față terorismului și crizei economice pe care continentul nostru o traversează, Europa și Rusia nu pot acționa decât împreună.”

Dacă adăugăm faptul că, în următoarele două săptămâni, Consiliul NATO – Rusia se va reuni pentru prima oară după anexarea Crimeii, în 2014, devine limpede că ne îndreptăm spre o grațioasă aruncare a batistei occidentale pe țambalul diferendului cu Rusia.