Mai întâi mi-a căzut capul din pat și abia apoi m-am prelins spre ușă, ca o anelidă. Intră, val-vârtej, și mă ia repede: „Auzi, io plec în State pomâine, că am treabă în New York și Atlanta. Tu ai pașaport valabil și viză de America? Că vreau să stăm trei-patru zile zile în Las Vegas. Și-așa îți f…ți banii la BlackJack pe aici… Plătesc io tot, numa' hai cu mine”. Mă uit amorf la gagică și zic că pas am, da' viza-i moartă de ani buni, de când mă întorsesem din New Orleans. „Nu-i bai. Dacă ai mai avut ți-o dau americanii în pașopt de ore!”.

Până să mă amorsez cu cafeaua „de după” deja îmi completase niște formulare online și mă trimite la bancă să plătesc o sută de cocari pe care îi scosese din poșetă. Taxa de viză. În două ore, mă și programasem la ambasadă, a doua zi, după un mini-interviu telefonic. După încă o zi, mi-am luat actele și în alte două mă dădeam jos din avion pe McCarran, în Las Vegas. Alone, cu doar 65 de dolari în buzunar, din care doar cinșpe erau ai mei. Bine…, mai aveam și fo câțiva lei. Ea a venit câteva ore mai târziu. Aveam deja cam 800 de dolari pe plus. S-a întâmplat în august 2010.
Mai departe… What happened in Vegas, stays in Vegas. For a while…

American breakfast. Peppermill, Las Vegas

Și, să mă vedeți mereu dacă vă mint, da’ nu-ș cum dracu’ se face că dacă vrei să mănânci ceva de dimineață, în Las Vegas, trebuie să bagi „talpă” ca de la Obor până în Militari. Mafrends, în hotelurile din jurul „The Strip”, nu găsești neam vreun loc unde să mănânci și tu o sărăcie de omletă, ca tot omu’ obișnuit care a muncit pe brânci toată noaptea la masa de BlackJack. Că mai era puțin și făceam hemoroizi la amigdale. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie după ce am schimbat două ture de dealeri în cazinoul de la parterul hotelului Stratosphere, care e cam cât Cișmigiul. Era șapte dimineața, dovedisem cam un litru de Stolichnaya all night long și aveam o foame că mai era puțin și începeam să mușc din masă.

La Roxy’s Diner, un nonstop din incinta hotelului, tocmai dădeau cu mopul și mai trebuia să aștept o oră să bag și io ceva la jgheab. Așa că am întrebat și io, ca gambleru’ naiv: „Where I could eat the best american breakfast in Vegas?”. Am primit de trei ori același răspuns: „Peppermill”. Și așa am ajuns la „Râșnița de piper” unde mi-am făcut cruce cu limba în ceru’ gurii când am văzut cât cardesc americanii pe inima goală. Și era full ochi înăuntru că a trebuit să mă așez cu gagica mai întâi la niște păcănele, că acolo așa-i modelu’ peste tot, până să primim o masă. Am comandat și noi la nimereală și când ne-a umplut chelnerul „dinaintea goală” cu haleală am crezut că dau în dischinezie biliară.


Pentru prânz sau cină recomand Du-Par’s, una din cele mai vechi crâșme din oraș, cu prețuri cam ca pe la noi. Era prin centru, da’ s-a mutat în North Las Vegas. O găsiți voi… Hai, destul cu vorba, că mă grăbesc să-mi savurez kilu’ de suc de roșii „pentru de dimineață”.

Alte reportaje, și nu numai, ale autorului le puteți citi în rubrica sa personală „Reporter de Cursă Lungă”, din cadrul categoriei „Special” a site-ului evz.ro