O serie de legi poartă numele de botez ale unor copii. Copii care nu mai sunt, dar care ar fi putut trăi, dacă legile care le poartă numele ar fi existat înainte ca ei să piară tragic și deopotrivă absurd, din pricina prostiei semenilor lor.

Acum 11 ani, în 2 septembrie 2013, Ionuț Anghel, un băiețel de 4 ani, a scăpat de sub supravegherea bunicii și a fost sfâșiat de câini. La data nenorocirii, Bucureștiul era stăpânit de peste 60.000 de câini maidanezi și vreo 40 de oameni mușcați ajungeau zilnic în spitale. Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” raporta în fiecare lună mult peste 1500 de cazuri.

Ionuț nu a fost primul caz de deces în astfel de circumstanțe, dar a fost primul care a declanșat o emoție suficient de puternică, în măsură să determine adoptarea unei legi care să permită eutanasierea câinilor vagabonzi. Ea zăcea de șase ani în mapele parlamentarilor, din pricina presiunii ONG-urilor care făceau bani cu lopata, sub pretextul protejării animalelor. Nemulțumirea în clocot a celor mai mulți dintre locuitorii Capitalei nu avusese nicio relevanță până atunci, în ochii și conștiințele parlamentarilor

Chiar și în fața unei asemenea tragedii, diverși scelerați au ieșit în stradă împotriva legii, ocazie ca să acuze și să batjocorească micuța victimă. Un exemplu, clar cel mai strident, este cel al regizorului Mihnea Columbeanu, vicepreședinte pe atunci al Federației pentru Protecţia Animalelor și a Mediului, membru al ONG-urilor „Respect, Serve & Protect Human and Non-Human Life”, „Tierschutz” și al Asociației „Cuțu, Cuțu”. Unul dintre protestele organizate de regizor, în data de 8 martie 2014,  a stat sub sloganul „Who the fuck is Ionuţ?”, afișat pe un banner imens. În prezent, regizorul Mihnea Columbeanu execută o pedeapsă de 26 de ani și 4 luni închisoare, pentru pornografie infantilă, trafic de minori și viol.

O altă tragedie care a dus la schimbarea legislației s-a petrecut în vara anului 2022, chiar de Ziua Copilului. O șoferiță fără permis de conducere a curmat viața Anastasiei, o copilă care tocmai împlinise vârsta de 4 ani. Potrivit prevederilor legale în vigoare la acea vreme, pe șoferiță ar fi așteptat-o o sentință cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea.

Și în cazurile de acest fel, mii la număr, nemulțumirea publică atinsese un prag pe care legiuitorii ar fi trebuit să-l ia în seamă din vreme. Faptul că șoferi criminali își vedeau liniștiți de viață, în timp ce victimele își dormeau somnul de veci, devenise o banalitate. La fel, orice tentativă de modificare a prevederilor legilor penale în această materie, s-a lovit de indiferența parlamentarilor.

Pe fondul indignării publice generate de moartea Anastasiei, senatorul Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, a realizat imposibilul. O propunere a sa din august 2018 de modificare a Codului Penal a fost repusă pe tapet. Astfel, a luat naștere Legea „Anastasia”, care a eliminat posibilitatea suspendării executării pedepselor în cazul accidentelor mortale comise de șoferi băuți, drogați sau fără permis. În doar un an de la intrarea în vigoare a Legii „Anastasia”, statisticile oficiale au înregistrat o scădere cu 20% a numărului de morți în accidente rutiere comise de persoane băute sau drogate.

Cazul „Vlad Pascu”, tânărul care a spulberat cu mașina opt persoane în stațiunea 2 Mai, în timp ce se afla sub influența drogurilor, este pe cale și el să genereze schimbări legislative. Deocamdată, a fost emisă o ordonanță de urgență menită să stopeze prezența șoferilor drogați pe șosele. Cu mari carențe de ordin constituțional și deocamdată imposibil de aplicat practic, din pricina lipsei dotărilor tehnice performante, ordonanța vădește însă preocuparea pentru stoparea unui flagel mai mult decât îngrijorător. Nici în această privință, nu se mai poate vorbi despre niște cazuri, acolo, ci despre un fenomen deja instalat, împotriva căruia nu s-au luat niciun fel de măsuri legislative.

La zi, avem Cazul „Diana”, un copil și ea, o tânără care tocmai terminase liceul, omorâtă de un urs, pe un traseu turistic intens frecventat. Tragediile de acest fel au crescut odată cu scăparea de sub control a înmulțirii populației de urși. Bilanțul nenorocirilor este până acum de 26 de morți, 274 de răniți și desfigurați, sute de gospodării devastate, mii de animale domestice și de fermă ucise și localități sub teroare. Statistica este una pe ultimii 20 de ani, cu mențiunea că distribuția pe ani este crescătoare, în directă proporționalitate cu creșterea numărului de animale. Astfel, în ultimii doi ani, 81 de persoane au fost atacate și rănite grav, din care patru au decedat.

Despre teroarea la care sunt supuși oamenii din zonele bântuite de urși, unele din ce în ce mai întinse peste satele și orașele așezate aproape de dealurile și munții împăduriți, nu are rost să mai pomenesc. O face media aproape zilnic. Pădurarii spun că efectivele au ajuns la 12.000, adică de trei ori mai mult decât limita care nu ar mai reprezenta un pericol. Principala cauză? Inacțiunea autorităților și a legiuitorului, pe fondul presiunilor ONG-urilor și a organismelor UE. Soluția este una cât se poate de simplă, diminuarea efectivelor de urși, până la limita la care nu mai prezintă pericol pentru populație. Știu, în cazul ăsta niște ONG-uri nu ar mai putea oferi șefilor lor vieți de nababi.

Potrivit „Puterea”, deputatul liberal Mircea Fechet, fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor „a transmis anul trecut președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, o scrisoare extrem de dură privind neavizarea ordinului de împușcare a unui număr mai mare de urșii, circa 500 de exemplare anual. În document, Academia Română este acuzată că face jocurile unor ONG-uri care militează pentru suprapopularea teritoriilor cu urși, chiar dacă viața oamenilor este pusă în mod repetat în pericol”. Deputatul a anexat și o listă interminabilă cu victimele, nume, prenume, vârsta, localitate și consecințe fiecărui atac.

Am speranța și aici, ca și în situațiile descrise mai sus, că fost atins pragul suportabilității sociale și că parlamentarii vor ieși din teroarea ONG-urilor și vor ține cont de principala sarcină pe care o au, aceea de a proteja viețile românilor, sănătatea, bunurile și liniștea lor. Măcar să o facă pe principiul „Nu avem încotro”, pentru că de la măsurile legislative anticipativ-preventive mi-am luat gândul. Clar, politicienii odată ajunși în Legislativ, tresar și se mobilizează doar atunci când mor români. Cu cât morții sunt mai tineri, mai copii, cu atât mai repede se trezesc din lâncezeală.