Doua adolescente romance, afectate de anorexie si bulimie, prinse intre frica de ingrasare si dorinta de a se insanatosi.

Evenimentul zilei” continua dosarul despre anorexie si bulimie cu doua marturii rascolitoare ale unor adolescente romance, victime ale modei infometarii.

Prima dintre ele, S.A., o pustoaica durdulie si vesela, de la 13 ani o tinea tot intr-un regim de slabire, asa a crezut ea ca va face impresie mai buna la scoala, dar se ingrasa mereu la loc. Gandul la kilogramele „in plus” o urmarea zi de zi, ani la rand acul cantarului i-a stat ca un ghimpe in inima, lacrimile si disperarea cresteau in ochii ei cu fiecare esec al vreunei diete. Pana intr-o zi. „In aprilie 2003 am decis sa mananc, apoi sa vars tot. Aveam 63-64 de kilograme, la 1,58 m.”

Marturisirile tip jurnal - scrise intr-o agenda ori postate pe internet - sunt, pentru fetele ramase fara prieteni, un vag inlocuitor al comunicarii. Acum, S.A. are peste 18 ani, stie ca a avut bulimi-anorexie si se chinuieste sa repare raul pe care si l-a facut.

File de jurnal

„Iata evolutia:

> aprilie 2003 - 63 de kg

> octombrie 2003 - 65 de kg. Incepusem sa mananc enorm si, desi aveam impresia ca nimic nu ramanea in stomac, ma inselam.

> ianuarie 2004 - 60 de kg. In momentul in care boala a inceput sa se instaleze, am inceput sa pierd imediat in greutate.

> martie 2004 - 57-58 de kg

> mai 2004 - 56 de kg

> iunie 2004 - 52-53 de kg. Pierderea in greutate era mai mult decat vizibila, insa eu ma plangeam in continuare de surplus de kilograme, desi toata lumea era socata de cat putusem sa slabesc.

> iulie 2004 - 50 de kg. Asa imi imaginam greutatea ideala pentru corpul meu, la care toata viata sperasem sa ajung; dar oglinda nu tinea cu mine, tot mi se parea ca sunt imensa... am hotarat sa mai slabesc 5 kg, sa vad „daca tot obeza sunt si la 45 de kg”. Menstruatie absenta.

> august 2004 - 47 de kg. Incepusem sa am senzatia ca arat chiar bine, toata lumea ma lauda. Prostul meu obicei de dupa fiecare masa se schimbase un pic: nu mai aveam nevoie de niciun ajutor pentru a scapa de mancare: venea pur si simplu de la sine; mancarea in stomac imi crea disconfort, iar starea de dupa semana cu o eliberare fizica si psihica. Desi eram destul de constienta ca, „in sfarsit, arat bine”, a aparut frica: oare daca mananc acum normal, nu o sa ma ingras la loc, asa cum s-a intamplat dupa fiecare regim? Menstruatie absenta.

> octombrie 2004 - 45-46 de kg. Am constientizat ca ceva nu este in regula si ca sufar de o boala. Nu mai reuseam sa pastrez nimic din tot ce mancam, faceam caderi de calciu, glicemie. S-a intamplat sa vad WC-ul rosu (sange) si sa ma ingrozesc... Stiam ca trebuie sa fac ceva referitor la starea mea. Pe de alta parte, complimentele curgeau lant: „Ce bine arati! Nu mi-as fi imaginat niciodata ca poti slabi atat” - oricum nimeni nu stia ce faceam eu dupa masa... Menstruatie absenta.

> decembrie 2004 - 43 de kg. Mie imi placea, in schimb, incepusem sa aud: „Mai mananca si tu nitel, ca deja esti prea slaba...”. Pentru mine era un compliment. Pofta de mancare sau foamea disparusera cu totul, mancam pentru ca PUTEAM - si stiam ca nu ma ingras. Incepusem deja sa ma retrag in carapace - nu prea mai aveam dorinta de a ma vedea cu prietenii, de a ma distra - imi era frica sa nu fiu prinsa - daca vreodata se punea problema „hai sa mancam”, in cadrul unui grup de oameni, ce puteam sa fac? La 20-30 de minute dupa prima inghititura „suna clopotelul”. Menstruatie absenta.

> ianuarie-februarie 2005 - 40-41 de kg. Am realizat ca sunt complet singura. Eram speriata. Imi amortea tot corpul, mereu. Am urmat un tratament pentru readucerea menstruatiei la normal. Februarie 2005: prima menstra, din 26 iulie 2004.

> martie 2005 - 42-43 de kg. Deja eram foarte ingrijorata din cauza absentei ciclului mestrual. De indata ce am oprit tratamentul recomandat de doctorul endocrinolog - tratament cu anticonceptionale - s-a oprit si menstra. Am inceput sa iau calciu, vitamine, sa beau suc natural de fructe si legume si am reusit sa iau in greutate 1-2 kg in doua saptamani. Psihic imi mai revenisem, insa aveam depresii. Singura prioritate era MANCAREA, singura activitate ce-mi ridica putin moralul. Menstruatie absenta.

> aprilie 2005 - 41-42 de kg. Am renuntat la „regimul de ingrasare/insanatosire” si am pierdut in doar 2-3 zile un kg... Incepusem sa ma resemnez. Auzisem ca se moare din bulimie. Imi numaram deja zilele. Menstruatie absenta.

> iunie 2005 - 43 de kg. Toate problemele care mi se trageau, dupa parerea mea, din cauza greutatii disparusera; in schimb, aparusera altele, mult mai grave, de ordin medical. M-am fortat sa mai mananc cate ceva si sa pastrez - mancam si ma culcam „ca sa nu-mi vina vreo idee”. Menstruatie absenta.

> august 2005 - 43-44 de kg. Cand acul cantarului (bunul si singurul meu prieten cu care „interactionam” de 3-4 ori pe zi) a indicat 44 kg, am simtit ca innebunesc - pe corp nu observam nici o schimbare, si totusi cantarul indica 44 de kg! Si puteam ajunge la 47 de kg, 50 de kg si cine stie cat. Cosmar. N-aveam cum sa renunt la prostul meu obicei.

> octombrie 2005 - 43-44 de kg. Sunt disperata. Pe de-o parte, mi-e frica sa nu ma ingras, pe de alta - as da timpul inapoi, sa fiu iar un om normal si „grasut”. Incerc sa mananc putin, sa pastrez, dar imediat uit de acest gand, infulec desi nu mi-e niciodata foame si merg apoi la baie.

In continuare nu am ciclul menstrual, am glicemia scazuta, 50-52, tensiunea arteriala scazuta. Mi-e deja foarte frig - termometrul indica 20 de grade acum, iar eu am doua pulovere pe mine si ciorapi de lana in picioare. Vreau sa fiu normala din nou. Mi-au iesit toate oasele, mi-e greu sa ma misc, mi-e lene sa fac orice...

Trebuie sa pot sa-mi revin, nu vreau sa accept ca asa o sa traiesc de acum incolo. Eram o persoana vesela si durdulie, ce-i drept, dar oamenii roiau in jurul meu. Aveam hobby-uri, idei, placeri... Acum nu mai am nimic.” S.A., noiembrie 2005

Pentru apropiati

Semne ca o persoana este anorexica

> teama intensa de a creste in greutate; > greutate corporala cu 15% mai mica fata de cea normala; > perceptia distorsionata a dimensiunilor corporale: persoana „se vede” grasa, chiar daca e foarte slaba; > absenta a cel putin trei cicluri menstruale consecutive; > tulburari depresive, labilitatea dispozitiei si izolare sociala; > refuzul de a manca in public; > lipsa interesului sexual; > sensibilitate la frig, hiportermie; > constipatie; > tensiune arteriala scazuta; > dificultati de concentrare sau gandire corecta.

Semne ca o persoana este bulimica

> infulecarea unor cantitati mari de mancare, urmata de varsaturi, cel putin de doua ori pe saptamana, timp de minimum 3 luni; o alimentatie haotica, dorinta de dulciuri; > abuzul de laxative si/sau diuretice, si/sau medicamente; dieta; exercitii fizice intense etc.; > probleme stomatologice numeroase pentru varsta persoanei; > dureri ale cavitatii bucale; > simptome depresive: stima de sine scazuta, tristete, tulburari de somn, lipsa de speranta, vise suicidare.

Statistici

> 20% dintre anorexici (adica 2 din 10) mor din cauza infometarii, la nivel mondial (sursa: Asociatia Medicala Europeana - EMA) > In SUA, 1 din 100 de adolescente sufera de anorexie, iar 10% dintre acestea decedeaza > In Europa, 6 din 10.000 de femei au anorexie si 8,5 din 10.000 au bulimie (EMA) > 25% dintre anorexici incearca sa se sinucida; din pacate, circa 50% dintre ei reusesc > Aproape 50% dintre persoanele cu anorexie nervoasa au episoade de supraalimentare necontrolata, de bulimie > 90% din cazurile de anorexie si bulimie sunt fete cu varste intre 12 si 20 de ani > 67% este rata de vindecare in cazurile de anorexie depistate.

Lupta pentru recuperare

„Sa scap de demonul asta e ce mi-am dorit mai mult”

Ellie, o romanca de 19 ani care traieste in Montreal (Canada), a povestit pentru EVZ iadul prin care a trecut de cand a devenit bulimica, efortul pe care l-a facut pentru a se insanatosi si recunoaste ca mai are momente cand si-ar dori sa verse ce a mancat.

EVZ: Cand ai avut primele simptome de bulimie? Ellie: Nu am stiut ca am bulimie decat dupa cateva luni de la inceperea obiceiurilor. Nu am stiut ca era o boala decat atunci cand am observat ca am devenit dependenta si ca imi face rau. Am inceput sa tin cure de slabire pe la 15-16 ani lejer, dar am devenit tot mai prinsa si intr-o zi am vomitat sperand ca asa se va deconta si voi slabi si mai repede... Am observat ca puteam deja sa mananc orice voiam, si cu ajutorul degetelor stergeam pacatele... Si daca mancam foarte, foarte putin, daca vomitam era ca si cum nu as fi mancat deloc.

Ce a declansat bulimia? Aici e poveste lunga. N-am avut o copilarie prea roza si, de cand ma stiu, am fost mancacioasa. Refugiul meu era mancarea. In familia mea nu exista pic de disciplina culinara. La scoala, intre prieteni, acasa toata lumea imi spunea ca sunt grasa, ca am sunculite si de cand ma stiu am fost extraordinar de complexata. La 16 ani m-am intors in Romania singura si, bineinteles, aici, daca nu esti slaba, viata e practic un infern. Nu exista pic de toleranta. De la comentariile rautacioase ale profesorilor, respingerea si insultele baietilor, fetele care impanzesc scolile cu buricele goale si taliile de viespe. Ma simteam ca un mare punct negru.

Cat a contat standardul de frumusete prezentat in mass-media in agravarea problemei tale cu alimentele?E suficient sa deschizi televizorul, sa mergi pe strada, sa deschizi o revista. Nici macar fete normale nu vezi. NU... peste tot corpuri perfecte impanzesc afisele, ecranele si toata lumea le admira. Tin minte, odata, mergand cu un grup de prieteni pe strada, unul dintre ei zice: „Uite, Ellie (aratand spre un afis cu Beyonce), uite aici diferenta... Ellie, Beyonce, Ellie, Beyonce...”. Aveam, cred, 14 ani.

Cat a contat „competitia” in aspectul fizic cu colegele si fetele din cercul tau de prieteni? In generala, in Romania, inca de prin clasa a VI-a, tin minte cum fetele veneau in fuste scurte la scoala, cu topuri mulate si cum captau toata atentia si admiratia colegilor si, de multe ori, a profesorilor. Nu era nicio competitie, era o resemnare... ele aratau bine, eu eram un monstrulet gras.

Care a fost cel mai grav moment al tulburarii de care ai suferit? Probabil, cand am inceput sa fiu din ce in ce mai slabita, cand am inceput sa vomit sange, cand nu mai suportam sa am mancare in mine, cand ma torturam mental si plangeam de nervi de foame, cand ma durea gatul prea tare si ca sa inghit, daramite sa mai pot vomita, cand aveam rani la buze si pe degete. Cand mi s-a luat de gustul acidului gastric, cand incepeam sa plang vomitand in baie. Cand nu ieseam nicaieri din cauza mancarii. Cand am lesinat in magazine sau pe strada. Cand tremuram si ma apucau frisoane sau bufeuri dupa vizitele la baie. Cand plecam din timpul orelor sa ma duc acasa sa imi fac „ritualul”...

Parintii tai au stiut de problema asta? Au aflat singuri. Imi reprosau boala asta si nu m-au ajutat cu absolut nimic, in afara ca-mi reaminteau ce patetica si pierduta sunt. Nu am avut pic de suport din partea familiei, ba din contra, ma asigurau mereu cat de grasa sunt si imi insiruiau defectele.

Cand ai inceput sa te vindeci si in ce consta recuperarea?Sa scap de demonul asta e ce mi-am dorit mai mult. Vindecarea inca nu e completa, inca mai am scapari, dar am revenit la normal, la persoana de acum 4 ani, si suportul de care am avut nevoie mi-a fost oferit de prietenul meu actual. Am inceput, pur si simplu, sa mananc putin si sanatos si sa renunt la ideea ca, daca nu as fi slaba ca un model, viata nu e frumoasa.

Cate alte fete cu tulburari de alimentatie cunosti? Nu stiu daca le-as putea numara exact, dar cunosc suficiente. La fostul meu job, de exemplu, aproape jumatate eram bulimice.