Oana Roman și-a mutat mama într-un hotel de lux. Cât timp va sta aici Mioara Roman
- Mihnea Talau
- 9 octombrie 2021, 21:16
Fiindcă își renovează casa, Oana Roman a luat măsuri pentru siguranța mamei sale. Astfel, Mioara Roman a fost mutată într-un hotel de lux, de patru stele, acolo unde beneficiază atât de confort, cât și de îngrijiri de specialitate, așa cum se știe că are nevoie.
Oana a mărturisit că a căutat o perioadă mai lungă de timp, pe Internet, un loc potrivit pentru mama ei, pentru Mioara Roman, până când a dat de acest concept nou în România. Astfel, Mioara Roman este cazată la un hotel de lux, însă are parte și de toate îngrijirile medicale de care are nevoie.
Oana Roman a mai povestit că este în renovări acasă, este mult zgomot, praf, așa că a preferat să nu o aducă pe mama ei într-un mediu în care nu s-ar simți confortabil, astfel că a considerat că un astfel de hotel îi va aduce sentimentul de acasă, scrie Cancan.
Mioara Roman are nevoie în continuare de asistență medicală specializată
Mioara Roman are nevoie în continuare de asistență din partea specialiștilor, în condițiile în care, câteodată,, mai are căderi de tensiune, așa că Oana Roman a povestit că i-ar fi teamă să cheme ambulanța în contextul actual al pandemiei de coronavirus.
Oana Roman a ținut să sublinieze faptul că o va aduce pe mama ei acasă la ea, imediat ce va termina cu renovările și va găsi o persoană potrivită să o supravegheze non stop.
„Deocamdată, nici n-am găsit persoana potrivită, spațiu avem, dar cu noul tratament pe care îl are, eu trebuie să fiu sigură că ea este 100% OK. Are zile, de exemplu, în care a făcut o cădere de tensiune, eu dacă eram cu ea acasă, ce făceam? Mai ales cu situația asta”, a povestit Oana Roman la Xtra Night Show.
Ajunsă la vârsta de 81 de ani, Mioara Roman suferă de mai multe afecțiuni, printre care și de o formă gravă a bolii Parkinson. Fosta soție a lui Petre Roman nu își mai poate folosi o mână și are constant nevoie de ajutor pentru a se îmbrăca și chiar pentru a se putea deplasa.