Oana Roman și-a anunțat fanii că trece prin momente dificile. Mama ei are din nou probleme de sănătate

Oana Roman și-a anunțat fanii că trece prin momente dificile. Mama ei are din nou probleme de sănătateMioara și Oana Roman. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fosta soție a lui Petre Roman, Mioara Roman, se confruntă din nou cu probleme de sănătate. Fiica sa, Oana Roman, a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a anunțat fanii că trece prin momente dificile, la fel ca oricare om. Aceasta a ținut să le mulțumească urmăritorilor săi și pentru mesajele de încurajare și pentru rugăciunile transmise.

Mioara Roman ar fi trecut printr-un moment dificil sâmbătă, starea ei de sănătate fiind una precară în momentul de față. În prezent, aceasta se află în spital, acolo unde probabil va mai sta o perioadă, potrivit spuselor fiicei sale.

„Împărtășesc cu voi și momentele grele prin care trec, la fel ca orice om. Pentru ca viața nu este mereu lină, din păcate. Mama a trecut printr un moment foarte dificil ieri, ne-am speriat foarte tare! Acum se recuperează și este înspre bine, dar este încă la spital și probabil va mai sta o perioada”, a precizat Oana Roman într-un mesaj.

Aceasta a ținut să le mulțumească urmăritorilor ei pentru mesajele transmise și pentru rugăciuni, menționând că astfel nu se mai simte singură și are curajul să meargă mai departe.

Problemele de sănătate ale Mioarei Roman

Mama Oanei Roman suferă de pareză la mâna dreaptă, pe care nu o mai poate folosi deloc. Ea a trebuit, astfel, să învețe cum să mănânce cu mâna stângă.

Vorbind despre problemele de sănătate ale mamei sale, Oana Roman a menționat în urmă cu ceva vreme că degenerările neuronale nu stau pe loc și nici nu dau înapoi. Aceasta a mai adăugat atunci că mama sa se confruntă cu niște probleme care țin de partea neuronală și care îi afectează starea generală.

În plus, în vârsta de 82 de ani, Mioara Roman a făcut o serie de mici accidente vasculare și are acum o pareză la mâna dreaptă.

„Trebuie să facă kinetoterapie, are nevoie de ajutor, nu mai poate să își miște mâna dreaptă deloc. A învățat să mănânce cu stânga”, a povestit Oana Roman, într-o interviu la o emisiune televizată.

În ultimii ani, Mioara Roman s-a schimbat foarte mult fizic și a slăbit considerabil. Fiica cea mică a fostei soții a lui Petre Roman a avut și are foarte mare grijă de mama sa.