Oana Roman, din nou pe mâna medicilor. Vrea să arate ca o sirenă

Oana Roman, din nou pe mâna medicilor. Vrea să arate ca o sirenă Sursa: Facebook

Faptul că în ultimii ani a slăbit peste 20 de kilograme o face pe Oana Roman să se gândească serios și la o intervenție chirurgicală pe care a amânat-o multă vreme. Mai ales că acum are un regim alimentar echilibrat, deci este binevenit și ultimul retuș.

Oana Roman spune că se va supune operației de abdominoplastie, pentru înlăturarea surplusului de piele, după ce a slăbit. „La începutul lui martie mă duc și o fac, nu mai trebuie să stau să aștept. Trebuie, sunt obligată să o fac, doar că am amânat-o foarte mult timp, nepermis de mult timp.

Trebuie să îmi fac o abdominoplastie pentru că am rămas cu foarte multă piele în exces la nivelul abdomenului. Acolo nu am voie să fac proceduri pentru că am acea operație foarte grea pe care am avut-o după ce am născut și trebuie să fac o abdominoplastie. Acum am zis că gata, la începutul lui martie mă duc și o fac, nu mai trebuie să stau să aștept. Am amânat-o vreo 5 ani.

De asta am tot amânat-o, pentru că trebuie să pun stop vreo 2-3 săptămâni și îmi este foarte greu să pun stop. Sunt obișnuită să fac lucruri tot timpul, am un program foarte încărcat, foarte agitat, nu îmi place să stau degeaba. Am foarte multe responsabilități, foarte multe lucruri de făcut, trebuie să am grijă de Iza, de casă, de mama, de toate. Îmi este greu să pun stop, dar trebuie să o fac pentru mine, neapărat”, a povestit Oana Roman.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oana Roman vrea să arate ca o sirenă

Acum câteva luni, fiica fostului premier Petre Roman explica faptul că a slăbit fără să facă sport. „Eu nu pot să fac sport, pentru că am avut o operație foarte gravă după ce am născut, era să mor, am o operație foarte mare la abdomen, ceea ce îmi interzice să fac mișcări prin care să-mi folosesc mușchii abdominali, pentru că am risc de complicații foarte mari.

Deci eu nu pot să merg la sală, nu am voie nici să alerg, pot să merg pe jos, ăsta e singurul lucru pe care pot să-l fac. De asta singura variantă pentru mine sunt procedurile, ca să nu-mi pun viața în pericol”, a povestit vedeta, pe Instagram. Acesta este motivul pentru care apelează la acea intervenție chirurgicală și nu la sala de fitness.