Oana Lis, la capătul puterilor după ce a fost diagnosticată cu cancer: Plâng. Am și eu nevoie de o îmbrățișare
- Emma Cristescu
- 28 martie 2023, 12:47
De curând, Oana Lis a fost diagnosticată cu cancer de piele, iar viața ei s-a schimbat radical. Soția lui Viorel Lis a declarat că a încercat să fie puternică, dar că această veste a distrus-o.
În vârstă de 44 de ani, Oana Lis a declarat că a mers la analize pentru că avea o pată ciudată și că a aflat că suferă de cancer de piele. Soția lui Viorel Lis a fost deja operată, dar încă este șocată de diagnosticul medicilor.
„Doar persoanele apropiate au știut. Acum o lună am fost diagnosticată cu un carcinom, care e o formă de cancer de piele. Practic nu aveam niciun simptom. Am zis să îmi fac si eu analizele și am luat-o așa de la ginecolog, dermatolog. Știind că atunci când treci printr-o perioadă mai grea corpul reacționează, am zis să-mi fac și eu analizele”, a spus Oana Lis în direct, la Pro TV.
Oana Lis a declarat că avea o pată ciudată pe corp și că a crezut că nu este periculoasă. Soția lui Viorel Lis a încercat să o trateze cu creme, dar fără rezultat.
„Aveam o pată de doi ani. Am mai fost la control cu ea și am văzut că s-a mărit, deși m-am dat cu creme.Ea nu a dipărut, dar într-un fel mă și obișnuisem cu ea, eu fiind cu pielea albă, cu pistrui. Mi s-a părut ceva ciudat și am mers la spital și mi s-a spus că este carcinom și că este periculos.
Este un carcinom malign. Am vorbit doar cu câteva persoane. Atunci când am o problemă mă concentrez foarte mult pe soluții”, a mai spus soția lui Viorel Lis în emisiunea „La Măruță”.
Oana Lis a fost deja operată
Oana Lis a mai povestit că deja a fost operată și că nu și-a pierdut speranța. Ea le-a transmis fanilor că este normal să cedeze câteodată și că trebuie să înțeleagă că și un om puternic plânge.
„Încă mai am niște dureri după intervenție. Acum realizez. Eu n-am avut nicio operație până acum, decât cea de apendicită. Am 44 de ani. Viorel stând acasă, în ziua în care am fost la clinică nu puteam să conduc, m-am întors cu taxi. Și oamenii puternici au nevoie de sprijin. În ultimele trei săptămâni, pare că eram foarte fericită și foarte veselă. Am vrut să nu spun nimănui decât abia acum, când sunt cât de cât ok. Nu sunt puternică mereu. Am momente în care cad, în care plâng. Am și eu nevoie de o îmbrățișare, să mă întrebi ce fac, să mergi cu mine la doctor. În fiecare zi luna asta m-am rugat”, a dezvăluit Oana Lis, care a precizat că sănătatea e pe primul loc pentru ea.