Oamenii de ştiinţă s-au edificat: de ce le plac bărbaţilor sânii femeilor

Oamenii de ştiinţă s-au edificat: de ce le plac bărbaţilor sânii femeilor

Specia umană e un caz unic în regnul animal, pentru că doar la femei sânii cresc la pubertate, fără legătură cu sarcina, şi doar la oameni masculii sunt atraşi de această parte a corpului.

Larry Young, profesor de psihiatrie la Universitatea Emory crede că a găsit o explicaţie ştiinţifică pentru atracţia pe care o au bărbaţii faţă de sânii femeilor. Young crede că un circuit neural apărut iniţial pentru a întări relaţia dintre mame şi copii în timpul alăptării a ajuns să fie folosit pentru a întări relaţiile de cuplu. Rezultatul este că bărbaţii, la fel ca şi copiii, iubesc sânii, scrie LiveScience. Când sfârcurile unei femei sunt stimulate în timpul alăptării, la nivelul creierului este elibertat hormonul ocitocină, care o ajută să-şi concentreze atenţia şi afecţiunea asupra copilului ei. Cercetările din ultimii ani au arătat însă că acest mecanism nu se aplică exclusiv în cazul bebeluşilor. Stimularea sfârcurilor le excită din punct de vedere sexual pe majoritatea femeilor şi activează în creier aceleaşi regiuni ca în cazul unei stimulări vaginale sau clitoridiene. Când un bărbat mângâie sau sărută sânii unei femei, în creierul este eliberat horomonul ocitocină, la fel ca în cazul alăptării. Însă în acest caz atenţia femeilor este axată pe partenerii lor, făcându-le să-şi dorească mai mult să facă sex cu aceştia, în condiţiile în care un bărbat îi oferă mai multă plăcere unei femei dacă îi stimulează în sânii în timpul preludiului şi a actului sexual în sine. Din punct de vedere biologic, fascinaţia bărbaţilor pentru sâni e destul de bizară, a spus Young. "Oamenii sunt singurele mamifere fasinate de sâni într-un context sexual. Mai mult, femeile sunt singurele mamifere ai căror sâni devin mai mari la pubertate, fără nicio legătură cu sarcinile. De asemenea, suntem singura specie în care bărbaţii mângâie şi stimulează sânii partenerelor în timpul preludiilor şi a actelor sexuale", a punctat cercetătorul american.

Ne puteți urmări și pe Google News