Oamenii de știință italieni, anunţ-bombă: A fost testat eVax, primul vaccin ADN împotriva COVID-19

Oamenii de știință italieni, anunţ-bombă: A fost testat eVax, primul vaccin ADN împotriva COVID-19

Vaccinul eVax, dezvoltat de Takis și Rottapharm Biotech, a fost bine tolerat de corpul uman dând un răspuns imun celular de până la 90%.

Oamenii de știință ai companiilor italiene implicate în experiment, care au elaborat datele preliminare ale fazei I, desfășurate în Italia, anunță acest lucru într-un comunicat de presă. Faza a doua de testare nu se poate face cum era plănuit, însă cercetătorii spun că serul ar trebui testat ca a treia doză după alte vaccinuri existente deja.

COVID-eVax este primul vaccin ADN împotriva Covid-19 care atinge stadiul de dezvoltare clinică din Europa

„Rezultatele preliminare sunt favorabile - explică Lucio Rovati, Președinte și director științific al Rottapharm Biotech - credem că datele generale reprezintă validarea eficacității noii platforme tehnologice a vaccinurilor ADN, care s-ar putea dovedi extrem de utilă și în alte domenii și aplicații, precum tratamentul bolilor oncologice”.

eVax, vaccinul pe bază de ADN dezvoltat de companiile Takis și Rottapharm Biotech, a fost bine tolerat și a produs anticorpi și / sau răspuns imun celular la până la 90% dintre voluntari.

Cercetătorul: Faza II nu va putea continua așa cum a fost planificată, deoarece o mare parte a populației este deja imunizată

„Ne gândim la posibile alternative - continuă Rovati - profilul reacției imune, cu un răspuns puternic de tip celular, este de așa natură încât Covid-eVax ar trebui testat ca a treia doză atunci când răspunsul anticorpilor din vaccinurile deja disponibile va scădea și pentru a oferi un impuls puternic memoriei imunologice”.

„Pentru continuarea dezvoltării - comentează Luigi Aurisicchio, CEO și director științific al Takis - vor fi necesare finanțări pe care nu le-am putut obține până acum. Chiar și vaccinurile existente, deși dezvoltate de marile companii, au beneficiat de intervenții ale țările de referință”, a mai declarat cercetătorul citat de repubblica.it.

Ne puteți urmări și pe Google News