În timpul discuției privirea mi s-a oprit pe un băiat care stătea lângă fântânile arteziene. Avea ceva care îmi transmitea deznădejde; părea un copil de la țară, avea aerul că este rătăcit. Lângă el, o plasă de plastic plină. M-am apropiat și i-am zâmbit. M-a privit. Se vedea că are sufletul plin de lacrimi pe care și le stăpânea strângânduși mâinile. M-am așezat lângă el și l-am întrebat: „Vrei să te ajut să plângi?”. Și-a strâns buzele și a dat din cap. „Hai să plângem împreună!” În acel moment, șuvoaie de lacrimi i-au izvorât din ochii frumoși, senini. Îmi venea cumva să-l iau în brațe, dar l-am prins de mână. Și-a încleștat degetele în degetele mele și a plâns. De fapt, aproape că zâmbea, dar lacrimile- i șiroiau.

-Ce s-a întâmplat?

-A murit tata.

-Când a murit?

-În iarnă. Și când a murit a zis că eu rămân stâlpul casei. Am venit la oraș să muncesc, că o am pe mama și pe fratele meu. Acum, că am terminat școala, pot să muncesc.

-Ce clasă ai terminat?

-A șaptea.

-Îți place la școală?

-Daaa. Mult.

-Mama știe că ești aici?

-Nu.

-Cred că își face griji. Și eu cred că ea nu vrea să muncești. Tatăl tău a spus că rămâi stâlp, pentru ca mama ta să se poată baza pe tine. Stați rău cu banii?

-Nu, avem ca toți oamenii.

-Mama lucrează?

-Da, la croitorie.

-Și ce-ți veni să îți iei lumea în cap?

-Mi-e dor de tata. Și nu vreau să creadă că nu-s în stare.

-Cu ce bani ai venit?

-Am niște bani, am strâns din alocație. L-am dus la o înghețată (nu-i era foame, mâncase acasă înainte să plece) și am discutat cu el. M-a surprins responsabilitatea lui; nimic nu-l apăsa mai tare decât gândul că nu va putea onora dorința tatălui. I-am explicat că va putea face acest lucru dacă va merge la școală și va ajunge ce-și dorește. A înțeles foarte repede și mi-a promis că așa va face. L-am dus la autobuz și i-am lăsat numărul meu de telefon. El nu avea telefon mobil, dar mi-a promis că va suna când îi va fi greu. În plasă avea hăinuțe, curate și frumos împăturite. M-am despărțit de un băiat curajos și hotărât. I-am spus că dacă eu aș fi fost mama lui, aș fi fost mândră de el. I-au înflorit bujorii în obraji. Spre seară m-a sunat mama lui. Sămi spună că băiatul ei e acasă și că e mândră de el.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Te-ar putea interesa și: