O veste bună pentru România! Refugiaţii din Grecia care ne sunt repartizaţi, refuză să vină la noi

O veste bună pentru România! Refugiaţii din Grecia care ne sunt repartizaţi, refuză să vină la noi

O mare problemă s-a ivit la redistribuirea refugiaţilor din Grecia şi Italia care, potrivit surselor internaţionale, decurge cu mare dificultate, deoarece mulţi refugiaţi refuză ţările mai sărace din UE. Aproape jumătate dintre refugiaţii din Grecia programaţi până acum să ajungă în România au refuzat să vină în ţara noastră din cauza sărăciei.

Proiectul de relocare a 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia, convenit anul trecut după negocieri  îndelungate, nu decurge aşa cum au sperat autorităţile de la Bruxelles, din cauza refuzului majorităţii refugiaţilor de a merge în ţările mai sărace din Uniunea Europeană, precum Bulgaria şi România.

 
Dintre cele 1.324 persoane care ar fi trebuit să fie relocate până acum, 191 au renunţat sau pur şi simplu au dispărut, susţin oficiali greci.
 
De exemplu, săptămâna trecută, Bulgaria a fost de acord să accepte 47 de solicitanţi de azil din Grecia. Dar, când li s-a spus unde vor fi trimişi, un număr 36 de emigranţi s-au retras din program, în timp ce alţi şapte s-au eschivat, spun oficiali guvernamentali eleni. În cele din urmă, doar patru refugiaţi au fost relocaţi în Bulgaria, relatează Financial Times.
 
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când a venit vorba de România, 32 dintre cei 67 de solicitanţi de azil programaţi pentru a fi trimişi în ţara noastră au dispărut sau au preferat să iasă din programul de relocare.

Chiar şi unii dintre cei trimişi în ţări mai bogate din UE de exemplu Franţa, au ales să fie scoţi din schema de relocare, căutând  cu orice preţ să rămână cu soarta în propriile mâini