O vedetă Antena 1 a divorțat după 17 ani de căsnicie. „Și pe Tinder am căutat validare”

Antena 1. Sursa foto: Antena 1/ Facebook

O vedetă de la Antena 1 a anunțat că divorțează după 17 ani de căsnicie și că a început să meargă la psiholog. Aceasta a recunoscut că nu a fost deloc ușor și că și-a făcut cont pe aplicația Tinder pentru a căuta validarea celor din jur.

Andrei Aradits, fostul jurat de la „Te cunosc de undeva” a avut o căsnicie de 17 ani cu mama băiețelului său, Eric. Cu toate astea, cei doi au decis să divorțeze și să meargă pe drumuri separe. Actorul a declarat că a încercat să își salveze relația, dar că nimic nu a mai funcționat.

Andrei Aradits a mai spus că speră ca fiul lui să treacă cât mai repede peste această perioadă.

„Am divorțat. Pe 13 sau pe 15 martie e înfățișarea. E în India de vreo 6 luni de zile, face yoga. Doar eu cu el (n.r. Eric )suntem. Eric a fost nasol o perioadă. Ultimul lucru de care îmi era teamă e că are Bacul acum și mă gândeam că eu, în locul lui, aș fi folosit scuza asta. E mai deștept de atât… și am stat de vorbă cu el și a zis: „ok, nu-ți permiți treaba asta”. E mult mai deștept decât mă așteptam. Am fost și la psiholog cu el, da. Voiam să termin chestia asta, dacă tot am început și asta era direcția… Cred că dacă lucrurile se termină, e bine să le lași să se termine frumos, cauterizat și civilizat. Dacă vom reuși asta, rămâne de văzut”, a spus actorul, în cadrul podcastului „Vorba lui Jorge”.

Andrei Aradits și-a făcut cont pe Tinder

Andrei Aradits a recunoscut că a mers la psiholog și că și-a făcut cont pe tinder pentru a căuta validarea femeilor. El a mai spus că s-a speriat atunci când o fată s-a îndrăgostit și când a văzut că vrea mai multe decât este dispus să ofere.

„Azi am fost prima oară la psiholog. Am căutat validare de la psiholog. Lasă, că și pe Tinder am căutat validare. Da, dar am renunțat între timp. Am avut întâlniri. Dar știi de ce aveam nevoie, de validarea faptului că uite, la 50 de ani încă mai sunt posibil și am zis că «ok, lumea mă place». Doar că, la un moment dat s-a îndrăgostit o fată de mine și am că nu, gata”, mai spus fostul jurat de la Antena 1, în cadrul podcastului.