Un inginer francez o caută de o lună pe fata de care s-a îndrăgostit, la prima vedere, în staţia Păcii.

Câteva afişe lipite în staţia de la Piaţa Unirii ascund o poveste ca-n filme: el, Nicolas, o caută pe ea, românca de care s-a îndrăgostit.

„Are părul închis la culoare, ochii căprui-negri, absolut minunaţi, cam 1,70 metri, nu e nici prea slabă, nici prea grasă. E absolut frumoasă.“ Dacă aceste detalii ar putea-o banaliza pe necunoscută în peisajul cu „fetiţe dulci“ din Bucureşti, Nicolas Le Marechal s-ar lua în piept cu oricine ar îndrăzni să spună asta. Pentru inginerul francez, femeia care a avut amabilitatea să-i arate drumul de la Păcii la Unirii şi care se potriveşte descrierii este cea care l-a scos din perioada de amorţeală sufletească în care s-a complăcut câţiva ani, câţi au trecut de la divorţ.

Nicolas, ajuns la vârsta de 36 de ani, a venit în România acum o lună, iar la nici două săptămâni făcea „cel mai nebunesc lucru“ din viaţa lui: lipea afişe într-o staţie de metrou, în speranţa că o va găsi pe cea care i-a răscolit sentimentele într-o seară de vineri, după o zi de muncă.

DRAGOSTE

„M-am gândit la ea zile în şir“

După o căsnicie care s-a terminat şi o perioadă în care viaţa i se scurgea monoton în Paris, firma la care lucrează i-a propus un post la Piteşti, în România. A acceptat provocarea tocmai pentru a scăpa de rutină, mai ales că prietenii săi cei mai buni locuiesc la Bucureşti. Au venit, la fel ca el, ca să contribuie la dezvoltarea „companiei-mamă“ în ţările est-europene.

Ei sunt cei la care a printat anunţurile, cei care nu i-au spus că e nebun şi cei care au întrebat la birou cum ar putea Nicolas s-o găsească pe „Ro...“ Sunt singurele litere pe care francezul şi le mai aminteşte din numele femeii care e acum ca o „rază de lumină ce mă urmăreşte şi la care mă gândesc“.

Inspirată de filmul american „Online“, o colegă de-a prietenului i-a dat ideea. Nicolas a acceptat-o pe loc şi a privit-o, timp de două săptămâni, ca pe singura posibilitate de a o găsi pe fată. Acum mai caută şi alte metode prin care să o „detecteze“ în oraş.

„Probabil voi mai lipi afişe şi la Păcii sau la Industriilor, pentru că ea acolo urcase. În niciun caz însă n-aş angaja un detectiv. Nu ştiu dacă e căsătorită sau dacă are un iubit, nu ştiu nici dacă lucrurile între noi ar merge. Aş vrea doar să o pot cunoaşte mai bine“, spune bărbatul şaten, ai cărui ochi albaştri sclipesc de când începe să vorbească despre „EA“. „Francezii m-ar fi privit ca pe un nebun“

Pentru cei care cred că la Paris bărbatul s-ar fi descurcat mai uşor, Nicolas sparge balonaşul de romantism în care e învăluită capitala îndrăgostiţilor: „În Franţa, dacă aş fi făcut ce-am făcut la Bucureşti, aş fi fost privit ca un nebun, un tip dus. Aici însă oamenii mi-au urat succes“, compară francezul cele două capitale. Şi regretă că nu le-a cerut sfatul celor care l-au văzut şi i-au scris emailuri pe adresa special creată pentru acest demers nebunesc: pacii.unirii@gmail.com.

Deşi ar părea surprinzător pentru un oraş în care informaţiile circulă mai repede decât aerul, iar ironiile sunt mai ascuţite decât coatele oltenilor, în inboxul lui Nicolas au venit doar două e-mailuri. Ambele încurajatoare şi uşor nelămurite: „Cum ai reuşit să te îndrăgosteşti de ea? Ai văzut-o o singură dată!“. Nicolas zâmbeşte, dar pentru el lucrurile sunt clare: „M-am gândit la ea zile în şir. Mă gândesc încă. Pur şi simplu, am simţit că-mi lipseşte ceva după ce ne-am despărţit la Unirii“, încearcă francezul să-şi explice bătăile repezite ale inimii când îşi aduce aminte de „Ro...“.

Până acum n-a găsit-o şi ea nu i-a scris. „Sper doar că n-a văzut anunţurile. Pentru că, dacă le-ar fi văzut, sunt convins că mi-ar fi scris. Orice, chiar şi că are iubit şi să n-o mai caut, dar mi-ar fi dat un semn“, speră Nicolas, iar ochii albaştri se întristează un pic. Însă îşi doreşte prea mult s-o găsească şi no să renunţe acum. Va schimba metoda. Aşteaptă sugestii.

"Dacă ar fi văzut afişele, sunt convins că mi-ar fi scris. Orice, chiar şi că are iubit şi să n-o mai caut, dar mi-ar fi dat un semn." - Nicolas Le Marechal, inginer francez

EVZ I-A SĂRIT ÎN AJUTOR

O iubire şi cinci desene cu „fata din vis“

Linii precise, mult mai exacte decât amintirile îndrăgostitului. Detalii preţioase, pe care întrebările desenatorului le-au smuls memoriei lui Nicolas. Francezul fermecat de româncă a regăsit-o prin intermediul portretului-robot, pus la cale de EVZ şi transformat în realitate de Viorel Baciu, cel mai bun portretist din Poliţia Română.

Cu gesturi largi şi cuvinte multe, ca să compenseze cumva că nu i-a reţinut toate detaliile feţei, Nicolas Le Marechal a descoperit şi a compus, din aproape în aproape, figura care l-a urmărit timp de o lună.

Ovalul feţei: greu de ajuns la un consens. Se subţia pe măsură ce creionul încerca să-l închidă pe hârtie, se lungea câte puţin, de fiecare dată când degetele lui Baciu trăgeau de contururi să le transforme în umbre.

Cu părul a fost uşor: volum mult, tuns până la umăr, dat după ureche. Nicolas îşi aduce bine aminte. Mai ales că atât de închis la culoare era încât nu i-a mai ieşit din minte. Şi sprâncenele, dar mai ales ochii - intens coloraţi într-un căprui cu tente de caramel -, n-au şanse să mai scape de momentele în care inginerul francez renunţă la schiţe, smuls de visare.

Drept dovadă că, de-a lungul episodului fascinant în care din creion a ieşit chipul „fetei din vis“, partea superioară a feţei e foarte aproape de „EA“.

„Închide ochii şi încearcă să ţi-o aminteşti“, sună indicaţiile lui Baciu, amuzat şi încântat de povestea de amor ca-n filme. Nicolas se conformează: barba mai mică, gura mai mică, buza de sus mai estompată, faţa mai îngustă. „Seamănă 80% cu ea. Ba nu, 70%...“ Minutele curg, hârtia primeşte desenul, iar ochii lui Nicolas se măresc de uimire. Mâinile încearcă să micşoreze, să coloreze, să facă, să mângâie o imagine veche de o lună. Fata de la metrou e mai aproape acum.

„E incredibil. Mă simt ca şi cum aş fi întâlnit-o din nou!“, răbufneşte Nicolas emoţionat.

Desenul e la schiţa finală. Baciu cere miez de pâine să şteargă detaliile greşite. Nicolas s-a ridicat să vadă hârtia din toate părţile. Dă din cap întruna, în multe direcţii, în funcţie de ce îi dictează corpul să-i transmită portretistului. Viorel Baciu îi cere lui Nicolas Le Marechal un procent: „Cam cât de aproape e de original?“. „Sunt uimit! Cred că e undeva la 80-85 la sută“, măsoară francezul.

Mai trece o zi, portretul îi apare în somn şi Nicolas îşi dă seama că şi-a adus aminte şi detaliile din partea de jos a feţei. Acum desenul e la 70%. „E mult mai drăguţă de atât, are faţa mai îngustă, e mai micuţă cu totul“, zâmbeşte francezul. STATISTICI

Coup de foudre sub pământ Tot mai mulţi parizieni se îndrăgostesc de persoane pe care le văd pentru prima dată în metrou, potrivit unui studiu al autorităţii de transport din capitala Franţei, informează cotidianul britanic „The Times“. Metroul nu este „un deşert sentimental, un vid social“, aşa cum sunt tentaţi unii să creadă, ci un mediu extrem de propice pentru dragostea la prima vedere, explică oficialii locali. Aproximativ 12% dintre parizieni au o relaţie de lungă durată cu persoane întâlnite în metrou, se arată în studiul citat. (Aurelian Stan) NU E SINGUR

Norocosul din New York Un tânăr care s-a îndrăgostit la prima vedere, anul trecut, de o fată în metroul din New York a reuşit să o găsească datorită internetului. Fata coborâse din metrou înainte ca Patrick Moberg (21 de ani) să schimbe măcar câteva cuvinte cu ea, însă tânărul nu s-a dat bătut. El a creat un site şi a postat aici un portret al fetei realizat de el însuşi, numărul său de telefon şi adresa de e-mail. O prietenă a fetei a intrat pe site, şi-a dat seama pe cine caută Moberg şi a făcut posibilă întâlnirea dintre cei doi. (Aurelian Stan) UŞI ÎNCHISE Robert Redford şi un zâmbet pierdut

În filmul „Propunere indecentă“ (1993), Robert Redford îi face lui Demi Moore o confesiune. În tinereţe, miliardarul John Cage (Redford) a fost marcat de o dragoste ratată. „Eram în metrou şi o fată stătea pe un scaun în faţa mea... Era cel mai frumos lucru pe care-l văzusem. Apoi am coborât, uşile s-au închis, iar când metroul a plecat, ea s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit într-un fel incredibil... M-am întors în fiecare seară la aceeaşi oră, timp de două săptămâni, dar n-a mai apărut. Asta a fost acum 30 de ani şi cred că nu e zi în care să nu mă gândesc la ea.“

DETALII. Nicolas şi-a scotocit memoria pentru a-i fi de folos desenatorului