Se discută mult și pe televiziunile penalilor, cum le spune Divizia Presă a Noii Securități tuturor televiziunilor, cu excepția lui Digi tv, care, deși implicată într-o afacere penală, e curată ca lacrima, deoarece e de a lor, rezultatele unei întreprinderi civice a avocatului Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.

Numărîndu-se printre intelectualii preocupați și de drepturile și libertățile individuale, nu numai de slujirea Statului Paralel, domnia sa a vrut să vadă cît de ascultați cu mandat sînt românii. Drept pentru care a cerut instanţelor din ţară să îi pună la dispoziție numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010-septembrie 2015 împreună cu numărul celor admise. Concluziile întreprinderii, date publicității, sînt năucitoare într-o țară careși zice eliberată de comunism printr-o revoltă sîngeroasă:

„Am primit datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, de la 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curţi de apel, de la toate instanţele militare şi de la ÎCCJ. În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării. Din ele, au fost admise 102.729 cereri. De regulă, pe o cerere figurează mai multe persoane, rar se întîmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere şi estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în ăştia 4 ani şi ceva bunicuţa a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni”.

Potrivit lui Radu Chiriță, la una dintre instanțe, cea din orașul Săveni, județul Botoșani, o localitate cu 5.500 de oameni, procurorii au cerut, în ultimii cinci ani, 259 de mandate de ascultare. Şi tot atîtea au primit. Făcînd calcul cu numărul de persoane, rezultă că întreaga populație a orașului a fost ascultată. Datele oferite de Radu Chiriță au stîrnit o cascadă de comentarii în presa independentă.

Din nefericire, multe dintre ele au stat sub semnul năravului românesc de a bate apa în piuă. S-a vorbit cu văicăreli sau cu supărări despre statul polițienesc, s-au invocat țări mai de soare democratic pline, s-a arătat cu degetul încă o dată Statul Paralel, cel care a condus, conduce și va conduce România de acum încolo.

Un fapt trebuie nu numai comentat, dar și despicat în semnificațiile sale.

Ar fi fost normal să ne întrebăm: De ce au fost solicitate atîtea mandate de ascultare? De ce au fost date? De ce se sîntem o țară în care se încalcă dreptul elementar al omului la viața personală prin intruziunea brutală a tehnicii de tip securistic? Răspunsul la aceste întrebări reclamă reamintirea procedurilor legale de obținere a mandatelor de ascultare, atît în cazurile de corupție sau de crimă organizată, cît și în cazurile de siguranță națională. Lectura Noului Cod de Procedură Penală ne dezvăluie o preocupare deosebită a Legiuitorului de a reglementa acest domeniu cît mai strict cu putință. Nu mai puțin de nouă articole (138-147) sînt dedicate activităților de supraveghere tehnică.

Articolul 139, care stabilește condițiile de acceptare a mandatului de către judecătorul de drepturi și libertăți, stipulează că Supravegherea tehnică e cerută atunci cînd „probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare”.

Articolul 140 dă seamă de obligativitatea ca solicitarea de mandat să fie temeinică, argumentată și mai ales să conțină „indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni pentru care se poate dispune măsura”.

Avînd în față solicitarea și, mai ales, indiciile și motivarea, judecătorul de drepturi și libertăți admite sau nu cererea procurorului. Acest moment al anchetei a fost introdus la noi prin apariția judecătorului de drepturi și libertăți din simplul motiv că în democrație, spre deosebire de dictatură, individul se bucură de dreptul fundamental la intimitate. Interceptarea telefoanelor, ascultarea în mediul ambiental, citirea corespondenței, fie aceasta clasică sau electronică, filarea, fotografierea și filmarea fără consimțămînt sînt considerate în democrațiile avansate excepții brutale de la viața obișnuită și prin urmare, aprobarea lor legală se face cu mare atenție, pentru că pînă la urmă starea normală a individului e intimitatea protejată și nu intimitatea deschisă străinilor. Acestei norme democratice i se adaugă, în prudența de a cere și a admite mandate de interceptare, și costurile uriașe ale unei asemenea modalități de anchetă. Bogdan Iacob a arătat pe InPolitics.ro că pentru o mită presupusă de 200.000 de euro Dan Diaconescu a fost ascultat 18.000 de ore (uluitor), întreaga tărășenie costînd nu mai puțin de 665.760 de euro.

Tocmai pentru că supravegherea tehnică e o intruziune barbară în viața personală a cetățeanului, teoretic și practic unul dintre bunurile de preț ale omului în democrație, Noul Cod de Procedură Penală conține o mie și una de condiții pentru aprobarea mandatului, toate impuse de Legiuitor pentru a evita abuzul. Ce ne arată descoperirea lui Radu Chiriță?

Că la noi, în ultimii cinci ani, regula a fost ascultarea și excepția păstrarea intimității.

Am avut de a face mai întîi cu un incredibil număr de cereri de supraveghere tehnică de la procurori, de la cei DNA mai ales. Preferința pentru această metodă, care ar trebui să constituie excepția și nu regula, se explică și prin slăbiciunile profesionale ale procurorilor, accentuate de atmosfera de necontenită cîntare din partea Diviziei Presă a Binomului SRI-DNA: comoditatea, prostia, incapacitatea de a folosi și alte mijloace de probă. Pînă la decizia CCR din martie 2016, de supravegherea tehnică se ocupa SRI. Procurorul se grăbea să ceară mandat de supraveghere, mergea cu el la judecător, îl obținea cît ai clipi, după care-l prezenta la SRI. Mergea apoi să se culce. SRI-ul, mai ales dacă Dosarul servea jocurilor politice, îi făcea practic toată treaba.

Să admitem că procurorii își făcuseră un nărav din a cere mandate de supraveghere tehnică.

Pentru a fi aplicate efectiv, mandatele trebuie aprobate de judecător. Noul Cod Penal a introdus funcția de Judecător de drepturi și libertăți. Din cîte se vede, judecătorul îndreptățit să aprobe mandatul are drept principală misiune apărarea drepturilor și libertăților individuale.

Ce ne spune Radu Chiriță?

Că puține au fost solicitările de supraveghere tehnică respinse de judecătorul de drepturi și libertăți. Ne aflăm, așadar, în fața unei tipice forme fără fond.

Judecătorul de drepturi și libertăți e primul la încălcarea drepturilor și libertăților individuale prin ușurința cu care aprobă mandatele de intruziune în viața individuală.

Explicația?

Judecătorul e român. Și marea majoritate a românilor consideră dreptul la viață intimă un moft.

Vorba lui Gigel de la Sculărie: Și ce dacă mă ascultă? N-am nimic de ascuns.