O organizație teroristă cu legături în Al-Qaida se desființează. Teroriștii acționau în Asia

Teroriști. Sursă foto: dreamstime.com

Organizația teroristă Jemaah Islamiyah se va dizolva. Membrii importanți din structura de conducere au anunțat dizolvarea grupului de militanți islamiști care au acționat în Asia de Sud-Est.

Organizația teroristă Jemaah Islamiyah se va dizolva

Atentatele cu bombă din Bali din 2002 se numără printre cele mai sângeroase atacuri organizate de organizația teroristă. Institutul pentru analiza politică a conflictelor din Jakarta (IPAC) a confirmat veridicitatea unei înregistrări video, în care 16 lideri ai Jemaah Islamiyah au anunțat dizolvarea organizației de militanți islamiști.

Înregistrarea video în care liderii și-au asumat angajamentul în fața statului și a legii indoneziene a fost distribuită și pe rețelele de socializare. De asemenea, membrii din structura de conducere au mai declarat că „toate cunoștințele predate în școlile afiliate organizației vor fi în concordanță cu islamul convențional”.

Teroriști. Sursa foto: Twitter

Înregistrarea video a fost distribuită pe rețelele de socializare

„Este prea devreme să spunem care sunt consecinţele, dar bărbaţii care au semnat declaraţia au suficient respect şi credibilitate în interiorul organizaţiei pentru a asigura acceptarea extinsă'', a spus Sidney Jones, unul dintre autorii analizei IPAC.

Jones a subliniat că decizia de dizolvare a organizației teroriste vine în contextul în care Jemaah Islamiyah a fost condusă în ultima oară după credințele unor intelectuali influenți care nu sunt interesați de jihadul violent. Un alt factor care a stat la baza dizolvării constă în faptul că organizația a căutat să conserve cea mai importantă resursă de care dispune, școlile.

Militanți. Sursa: Arhiva EvZ

Jemaah Islamiyah a avut legături și cu rețeaua teroristă Al-Qaida

Jemaah Islamiyah a avut legături și cu rețeaua teroristă Al-Qaida, condusă de Osama bin Laden. Agenția națională indoneziană de combatere a terorismului nu a comentat pe marginea acestui subiect, în schimb a declarat că va pregăti o conferință de presă în acest sens.

„Pentru moment, rezultatul probabil este prosperitatea şcolilor afiliate JI şi creşterea implicării în viaţa publică a bărbaţilor care au semnat declaraţia din 30 iunie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu restul membrilor JI'', a adăugat IPAC în analiza sa.