O nouă televiziune generalistă în România. Se va concentra pe probleme „aproape universale”: ce și cum mâncăm

O nouă televiziune generalistă în România. Se va concentra pe probleme „aproape universale”: ce și cum mâncăm Sursa foto: Arhiva EVZ

Televiziunea Agro TV este deținută de Adrian Tomșa, patronul Prima TV. Ea se va transforma într-o televiziune generalistă. Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat solicitarea Agro TV Network privind transformarea din post tematic-agro, în generalist.

Agro TV se va transforma într-o televiziune generalistă. Cu toate acestea, grila nu aduce noutăți, pentru că „deja emisiunile care sunt acum pe grilă au conținut generalist”, le-a explicat Adrian Tomşa, patronul Prima TV, membrilor Consiliului Național al Audiovizualului, CNA.

Postul are emisiuni precum „Tehnologii și Utilaje”, „Ce vor plantele”, „Realități Rurale”, „Din lumea satului”, „Agricultura la raport”, „Femei care se dau pe brazdă”. În plus, postul mai are și câteva programe de știri.

De ce s-a făcut această schimbare

Adrian Tomşa a fost chestionat în legătură cu motivul pentru care a dorit această transformare, de la un post agro de televiziune, de nișă, la unul generalist. În acest context, bărbatul a explicat că „Solicitarea noastră are la bază cel puțin două argumente. Unul e legat de faptul că în ultima perioadă deja Agro TV prin conținutul pe care îl furnizează a deschis paleta de adresabilitate și putem spune că astăzi ne adresăm unui public care e mult mai larg decât cel care este consumator de informații strict agricole.”.

Așadar, Tomșa consideră că programul avea deja un conținut generalist. Postul său furnizează un conținut de interes general. Mai mult decât atât, al doilea argument este reprezentat de faptul că, mai ales, în ultimele luni, problema agriculturii a devenit de un interes „aproape universal”. În plus, în timpul emisiunilor a fost dezbătută și problema alimentației publice, un alt subiect general.

Potrivit documentației de la CNA, societatea Agro TV Network îi are acționari pe Adrian Tomşa (63,75%), Clever Media Network (15%), Mircea Tudor Pop (11,05%) și pe Lăpușan Sori Emil (10,2%).  Asociaţii Clever Media Network sunt Adrian Tomşa (90%) şi Nicoară Maria (10%), informează G4media.

Când a apărut postul AgroTV

Postul de televiziune a fost lansat în Cluj Napoca în anul 2012 de firma Agro TV Network. La lansare era post local, însă, din 20 iunie 2013 CNA a aprobat modificarea licenței, devenind una națională. În plus, Agro TV și-a schimbat logo-ul ca parte a unificării logo-ului triunghi al Clever Group, din trei septembrie 2018. Din februarie 2020 firma Agro TV Network SRL a fost integrată în Clever Media Network.

Ne puteți urmări și pe Google News