Din 22 octombrie, Codul Muncii a fost modificat semnificativ, iar una dintre prevederi introduce o interdicție nouă pentru salariați, care nu mai pot lucra la mai mulți angajatori, dacă programele de muncă se suprapun.
„Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care își exercită acest drept”, este prevederea trecută la art. 35 alin. (1) în Codul muncii, modificare introdusă de Legea 283/2022.
După cum se poate vedea în noua prevedere, dreptul de a munci la angajatori diferiți se menține, la fel cum era stabilit și anterior modificărilor aduse de Legea 283, însă se introduce interdicția de a avea aceleași program pentru toate contractele de muncă în derulare pe care le are salariatul.
Practic, un angajat nu poate suprapune nici măcar parțial contractele, fie ele full-time, fie part-time în privința programului de muncă. Simultaneitatea permisă pentru două contracte full-time într-o zi lucrătoare ar înseamna că unul începe, să zicem, la ora 6:00 și se termină la 14:00 și celălalt începe la ora 14:00 și se termină la 22:00.
Angajatorul are obligația de a nu aplica un tratament nefavorabil salariatului
Singura obligație a angajatorului, după cum reiese din alineatul cu pricina, este de a nu-i aplica un tratament nefavorabil unui salariat despre care află că lucrează și în altă parte,.
Cum ar putea să se protejeze un angajator de un salariat care nu respectă aceste prevederi legale?
„Eu, ca angajator, nu am cum să verific programul de lucru al salariatului la alți angajatori. Poate, mai degrabă, salariatul să dea o declarație la angajare prin care își asumă că, dacă are alte contracte în derulare, sunt pe alt program de lucru, cu scopul pentru a-l proteja pe angajator”, a afirmat Anca Zegrean, partener și coordonatorul practicii de Dreptul Muncii în cadrul Biriș Goran SPARL, într-o conferință organizată de avocanet.ro.
Angajatul poate fi cercetat disciplinar
Avocata afirmă că beneficiul unei astfel de declarații semnate de salariat ar putea fi faptul că, dacă a fost făcută în fals, pe lângă implicațiile penale, angajatorul va putea începe o cercetare disciplinară împotriva angajatului.
„Dacă angajatorul află că salariatul are același program la mai mulți angajatori este clar că el nu poate să-și execute concomitent obligația de loialitate și fidelitate față de mai mulți angajatori și atunci poate fi cercetat disciplinar și concediat pe acest motiv”, a atras atenționat partenerul Biriș Goran.
Pe de altă parte, Anca Zegrean amintește și de proiectul de lege adoptat recent de Senat prin care se va introduce conceptul de „employee sharing”, respectiv un contract de muncă ce presupune că un salariat este împărțit de mai mulți angajatori. În această situație, dacă proiectul de lege va fi oficializat, va reglementa situația salariaților care lucrează în același interval de timp pentru mai mulți angajatori, care fac parte din același grup, fără a se ajunge suprapunerea de programe de lucru care nu mai este permisă.