O navă ce aparține Turciei a fost ținta unei bombe, în apropiere de Odesa. Conform surselor, nu s-au înregistrat victime. Ce se întâmplă în Marea Neagră?
O bombă a lovit nava, chiar la 50 de mile sud de Odesa. Destinația navei era România. La bordul acesteia se aflau 11 soldați ucraineni, 11 filipinezi și 8 de origine turcă.
„Avaria s-a produs în cala navei Jupiter, deținută de YA-SA Shipping, aflată pe drumul de la Odesa către România”, conform NTV.
Forțele Aeriene Române au efectuat două misiuni de poliție aeriană în ultimele trei zile și asta pentru că au fost detectate activități aeriene deasupra Mării Negre.
Poliția aeriană a Forțelor Aeriene Românie a efectuat două misiuni în Marea Neagră
După cum au informat oficialii de la MApN, în perioada 17-19 februarie aeronave de tip F-16 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR din cadrul Forțelor Aeriene Române au executat două misiuni de poliție aeriană în spațiul aerian naţional.
Dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de către controlorii de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene.
Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate (CAOC) Torrejón a ordonat decolarea aeronavelor aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în România sub comandă NATO. Decizia a fost luată în urma detectării unor activități aeriene deasupra Mării Negre, în afara spațiului aerian național.
Aeronavele militare românești au executat patrulare aeriană după care au revenit la aerodromul de bază pentru refacerea capacităţii de zbor, au explicat reprezentanții MApN.
Ce spunea premierul Nicolae Ciucă despre tensiunile dintre Ucraina și Rusia
În prezent Forţele Aeriene Române execută, alături de militari din forțele aeriene ale Italiei, Germaniei și Statelor Unite, misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO pentru apărarea spaţiului aerian naţional.
„Putem să vedem cât se poate de clar că există o creştere a dispozitivului militar al Federaţiei Ruse atât la graniţa de est a Ucrainei, cât şi în peninsula Crimeea şi în Belarus. Este, de asemenea, foarte clar că toate aceste dispozitive nu fac parte din scenariile normale ale exerciţiilor militare şi, de altfel, discuţiile care au fost publice până în momentul de faţă ne lasă să înţelegem că dispozitivul miliar este pregătit pentru ceva anume. Totuşi, consider că diplomaţia şi soluţia diplomatică în continuare trebuie să prevaleze unei soluţii militare”, spunea premierul Nicolae Ciucă, săptămâna trecută, despre tensiunile dintre Ucraina și Rusia.