O mașină de teren a intrat în curtea unei școli private din Wimbledon, Londra, în dimineața zilei de joi, 6 iulie. Șapte eleve și doi adulți au fost răniți în urma acestui incident. Mai multe echipaje de poliție au intervenit.
O mașină de teren a intrat în curtea unei școli pregătitoare private de fete din Wimbledon, Londra, în jurul orei 10.00, joi, 6 iulie. Mai multe eleve se aflau în curtea instituției de învățământ pentru o lecție în aer liber. Un an de studii la această școală costă 5.565 de lire sterline, în jur de 6.500 de euro. Șapte copii și doi adulți au fost răniți în urma impactului. Mai multe echipaje de poliție au intervenit la fața locului. De asemenea, mai multe ambulanțe și echipaje de pompieri au venit de urgență la școala privată pentru preluarea victimelor.
Autoritățile au exclus varianta unui atac terorist. Poliția a transmis că mai multe victime au fost tratate la fața locului. Șoferul mașinii a fost oprit și nu a fost arestat. „În acest moment, nouă persoane sunt raportate rănite, printre care doi adulți și șapte copii. Așteptăm noi actualizări cu privire la condițiile lor. Șoferul vehiculului a oprit la fața locului. Nu au fost arestări.”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Poliția Metropolitană.
Accidentul a avut loc în apropiere de terenurile de tenis de la Wimbledon
Deputatul conservator Stephen Hammond a spus că este îngrijorat în legătură cu incidentul petrecut în această dimineață la școala. „A fost declarat un incident major și știu că toate serviciile de urgență sunt la fața locului. Gândurile și rugăciunile mele se adresează tuturor celor de la The Study.”, a scris politicianul pe Twitter. Stephen Hammond a declarat ulterior că există un număr mare de victime, iar numărul lor încă nu este clar.
Școala privată se află la aproximativ 1,5 kilometri distanță de complexul All England Club, unde au loc în aceste momente meciuri de la turneul de tenis Wimbledon. Organizatorii turneului le-au transmis spectatorilor să stea departe de școala privată. „Este probabil ca vehiculele de urgență să folosească Commons pentru a ajunge la locație, așa că vă rugăm să fiți atenți la ceea ce se întâmplă și să urmați instrucțiunile personalului nostru. Mulțumesc”, au scris organizatorii turneului de Grand Slam pe Twitter, potrivit The Guardian.