O fată de 14 ani din Vaslui s-a spânzurat din dragoste

O fată de 14 ani din Vaslui s-a spânzurat din dragoste

După ce, la venirea de la scoală, s-a certat cu maică-sa, care nu era de acord cu relația pe care o avea cu un băiat din sat și speriată de faptul că mamei sale i s-a făcut rău, o adolescentă în vârstă de 14 ani din localitatea Trohan, comuna Gârceni, s-a sinucis spânzurându-se de un copac din grădină.

Fata, la venirea de la școală, a avut o discuție în contradictoriu cu mama sa, care i-a reprosat relatia pe care o are cu un băiat din comună. În urma certei, mamei i s-a făcut rău, motiv pentru care membrii familiei cu șapte copii au făcut un apel la numărul de urgentă 112. Ulterior plecării ambulantei care a transportat-o la spital pe mama minorei, fata s-a spânzurat de un copac din grădină, fiind găsită de un frate mai mare la doar câteva minute după ce făcuse gestul suprem, informează vrn.ro.

Lucrătorii de pe ambulantă, chemați a doua oară în localitatea Trohan, comuna Gârceni, au exercitat manevre de resuscitare a copilei, dar, din păcate, șansele de supravietuire ale fetei erau aproape nule, aceasta fiind considerată decedată, în ciuda eforturilor medicilor. Familia fetei sinucigase este una dintre familiile gospodare din sat, se spune pe site-ul vrn.ro, tatăl fiind plecat în străinătate la muncă pentru a câstiga banii necesari cresterii a nu mai putin de sșpte copii minori, iar mama, care a fost transportată de urgentă la Spitalul Judetean Vaslui în urma certei cu fata sa, fiind cea care avea grijă de gospodărie.