O companie internaţională doreşte să angajeze specialişti români în IT,cu 100.000 de dolari pe an

O companie internaţională doreşte să angajeze specialişti români în IT,cu 100.000 de dolari pe an

Potrivit unui comunicat al unei companii internaţionale din domeniul serviciilor, care va organiza un eveniment de recrutare în Bucureşti, în data de 22 aprilie, se oferă 100.000 euro pe an salariu pentru specialişti seniori în IT şi nu numai.

Pe durata zilei, cei care se înscriu vor fi implicaţi în teste care le vor evalua atât competenţele profesionale, cât şi comportamentul în comunicare şi rezistenţă la muncă, în condiţiile unor proiecte ce se derulează contra-timp, spune angajatorul.

"Procesele de recrutare sunt deseori lungi, plictisitoare şi ţin prea mult în incertitudine cele două părţi. Având în vedere că specialiştii pe care noi dorim să-i atragem în echipă au un nivel ridicat de profesionalism, ne-am gândit să simplificăm procedurile. La evenimentele precum cel din 22 aprilie din Bucureşti, ne cunoaştem, oferim cadrul aproape identic cu cel în care vor lucra cei selectaţi, testăm concret anumite cunoştinţe care sunt foarte importante pentru proiectele în care suntem implicaţi. La finalul turneului, oferim toate informaţiile necesare pentru contracte", a declarat Sorin Zaveliţă, directorul naţional al companiei.

Potrivit acestuia, joburile oferite vor fi plătite cu 100.000 de dolari pe an, dar toate pot ajunge, în timp, la valori de 200.000 de dolari pe an, dacă persoana selectată optează pentru o evoluţie profesională.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul acesta, compania va organiza 50 de evenimente similare celui din Bucureşti în alte oraşe din Europa precum Budapesta, Belgrad, Zagreb, Lisabona, Madrid, Barcelona, Sofia, Chişinău. În România, următorul eveniment va fi organizat la Cluj-Napoca.