Călărețul cu șoim, nuvela care dă titlul volumului, prinde în imagini tulburătoare frământările năpăstuitei Albanii, frământări rostogolite în istorie prin blestemele, legendele și poveștile atât de iubite de Ismail Kadare, instrumentalizate în literatură ca niște chei ce încuie și descuie, rând pe rând, destinele și viețile schipetarilor. Și, mai ales, libertățile lor, trăite de secole pe muchie de cuțit.

Lumi vechi, lumi noi

Cercul gândurilor corosive prin care albanezul reîntors acasă după un lung exil la Paris sancționează totalitarismele absurde ale Balcanilor prinde în inelul lui (și) „Călărețul cu șoim”, un mănunchi de nuvele distincte, dar atât de asemănătoare (până la urmă) prin evocarea liniilor ce separă și unesc, implacabil, lumile vechi cu cele noi.

Încercați-l pe ironicul Kadare, gustați-i tristețea delicată, învăluitoare, atât de asemănătoare cu a noastră. Nu veți regreta!

Generalul armatei moarte

Ismail Kadare s-a născut la Gjirokastra, în Albania, în 1936. A absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări.

Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte, care-i aduce notorietatea internațională.
În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971; Humanitas Fiction, 2012), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșitul toamnei (1988).

Azil politic

În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000).

În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Vremea nebuniei (2005; Humanitas Fiction, 2012), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018).

O graniță neclară

Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele care investighează vieți pe granița neclară dintre libertate și necesitate.
Ismail Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice. A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care Prix Mondial Cino Del Duca (1992), primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015).

În anul 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de țări.

Te-ar putea interesa și: