O boală face ravagii în rândul copiilor. Peste o sută de persoane au ajuns la spital
- Elena Marinescu
- 17 septembrie 2019, 17:15
Peste o sută de doljeni au ajuns la spital, cu simptome de boală diareică acută. Cei mai mulți dintre pacienți sunt copii cu vârste între 1 și 4 ani.
Autorităţile medicale din judeţ susţin că afecţiunea a fost depistată atât în cabinetele medicilor de familie, cât şi direct în unităţile spitaliceşti, iar în majoritatea cazurilor a fost nevoie de internarea pacienţilor.
„În cadrul activităţii de supraveghere şi control a BDA care se desfăşoară la nivel naţional în perioada 1 iunie – 31 octombrie, săptămâna trecută, în judeţul Dolj, au fost diagnosticate 111 cazuri cu BDA, din care opt de către cabinetele de medicină de familie. Au fost internate în spital 102 cazuri suspecte de BDA din care au fost confirmate 90, etiologia fiind precizată la 20 cazuri: 12 Giardia, 1 Rotavirus şi 7 alţi agenţi. Nu s-au înregistrat decese la grupa de vârstă sub un an. Nu s-au raportat cazuri suspecte de sindrom hemolytic uremic (SHU)”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ştefan Popescu, citat de realitateadecraiova.net. Acesta a mai spus că cele mai afectate au fost grupele de vârstă 1-4 ani (36 cazuri) şi 15 – 64 ani (27 cazuri).
Şi în anii trecuţi au existat mai multe focare de îmbolnăvire în acest judeţ, cu un număr record de internări în spital. Medicii atrag atenţia că boala diareică se manifestă prin scaune apoase multiple, febră, vărsături, colici abdominale, agitaţie, deshidratare. În peste 80% dintre cazuri, boala diareică acută este asociată cu sindrom hemolitic uremic, care poate duce la deces.