În predica de la Liturghia pe care a oficiat-o la Mănăstirea Sfânta Elena de la Constanța, IPS Teodosie a relatat o minunată întâmplare „Părintele Bucovinei”:

„Iubiți credincioși, iată, pentru că am fost la Suceava, apoi cu cortegiul în care era Înaltpreasfințitul Pimen purtat, am ajuns la Sihăstria Putnei unde Înaltpreasfințitul și-a pregătit mormântul său, aș vrea să mă exprim despre Înaltpreasfințitul Pimen, care a fost un adevărat părinte al meu și un model de slujitor, de călugăr, cu o smerenie… în care nu voia să i se facă simțită prezenta. El niciodată nu voia să fie în frunte.
Când slujea cu mai mulți ierarhi, mai mici decât el in rang, el îi punea pe alții înainte și se lăsa pe sine la urmă.
A avut un simț al frumosului… un simț al credinței… al dragostei de Dumnezeu și de oameni. I-a iubit pe oameni atât de mult încât în drumul de cam 70 de kilometri din toate satele au ieșit preoții și credincioșii și l-au întâmpinat cu steaguri, cu icoane, cu rugăciuni, cu flori, cu tămâie, cu cântări cu lacrimi … și îl plângeau ca pe părintele lor! Pentru că nu a existat sat, oraș, cătun, mănăstire sau schit la care să nu ajungă! Peste tot a umblat neobosit, era mic de statură, dar nu te puteai ține de el la cât de ager era și ce pași rapizi avea… A fost un om al rugăciunii, al postirii, al dragostei și al bunătății.
Dar aș vrea să vă spun ceea ce nu s-a spus despre Înaltpreasfințitul Pimen: dânsul a fost un mare iubitor de istorie, de țară, de poezie, de monumente istorice, de tot ce este frumos….
De copil, în satul său de lângă Râmnicu Sărat, având un profesor bun de istorie, i-a intrat în suflet personalitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. De aceea a dorit să ajungă la Putna. A ajuns și la seminarul de la mănăstirea Neamț și apoi la Putna, unde a fost și ghid, și stareț.
În calitatea sa de ghid, a fost cel mai îndrăzneț și cel mai expresiv!
Acolo păstra harta României Întregi, pe care o mai ascundea din când in când, dar la cei mai mulți o arăta. Chiar și lui Ceaușescu i-a arătat harta, care s-a minunat și, datorită Înaltpreasfințitului Pimen, în 1968 a avut cel mai strălucit cuvânt, când a fost o invazie în Cehoslovacia.
Iată, el iubea foarte mult copiii. Și la toți le dăruia câte ceva.
Obișnuia să-i întrebe ce rugăciuni cunosc.
Și, iată, un copil printre alți copii, care a ajuns cu părinții săi la 13 ani, în 1969, la Putna.
Înaltpreasfințitul Pimen, ghid pe atunci, i-a întrebat: „Voi ce rugăciuni știți?”
Toți au spus: „Noi știm și zicem Tatăl Nostru.”
( Inaltpreasfințitul Pimen): “ Numai atât?! E prea puțin! Vă rog să mă așteptați, să vă aduc eu o rugăciune pe care să o rostiți și să o și învățați pe de rost.”
Și a adus o mulțime de file, scrise la mașina de scris, că nu erau calculatoare , cu „Doina” lui Eminescu, care lipsea atunci din manualele de limba română… și a lipsit mult timp. Și le-a spus după ce le-a rostit-o el însuși , „Iată! Ce rugăciune frumoasa am! V-o spun și v-o dau și vouă!”
Și copiii au rămas impresionați. Unul dintre acei copii este acum un mare profesor universitar ! El mi-a istorisit cu lacrimi acest episod deosebit de emoționant. Și acum păstrează acele foi! Părinții săi au făcut o cronică în care au scris cel mai impresionant moment din viața lor: Întâlnirea cu Părintele Pimen și primirea poeziei „Doina” lui Eminescu ca o rugăciune de suflet.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE