Românii bat record după record în cursa pentru vaccinarea anti-COVID.
Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID-19 (CNCAV) a informat că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 55.425 doze de vaccine. Dintre acestea 44.784 provin de la Pfizer, 5.845 - AstraZeneca şi 4.796 - Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Potrivit CNCAV, 24.889 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar cu doza a doua de ser - 30.536 de persoane. Sursa citată menţionează că de la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 3.259.301 doze unui număr de 2.090.464 de persoane, dintre care 921.627 au fost imunizate cu o doză şi 1.168.837 cu doza a doua.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 147 de reacţii adverse, 11 de tip local şi 136 de tip general. De la începutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 11.009 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1082 de tip local şi 9.927 de tip general. Totodată, CNCAV menţionează faptul că 86 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Peste un milion de români vaccinați cu ambele doze. Pfizer este liderul topului
La 3 luni de la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid-19, România a depășit miercuri pragul de două milioane de persoane vaccinate. Cu ambele doze, până acum, au fost vaccinați peste 1,2 milioane de români, în total fiind administrate până în prezent peste 3 milioane de doze.
Din 27 decembrie 2020 și până miercuri, 3 martie, în România au fost administrate 3.050.742 de doze de vaccin. De asemenea, 1.050.694 de persoane au primit ambele doze de vaccin. Pragul de un milion de persoane vaccinate a fost depășit pe 3 martie, iar persoana cu numărul un milion a fost o femeie de peste 80 de ani.
Totuși, autoritățile se tem că ținta de 10 milioane de persoane vaccinate va fi greu de atins, arată Europa Liberă.. Numărul persoanelor înscrise pe listele de așteptare este mai mare decât cel al oamenilor care se vaccinează efectiv. Premierul Florin Cîțu a anunțat recent că în următoarele două luni urmează să sosească peste 8 milioane de doze de vaccin.