Avertisment! Părinţi, nu mai postați pe Internet, imagini cu propriii copii dezbrăcați. Riscați dosar penal!

Avertisment! Părinţi, nu mai postați pe Internet, imagini cu propriii copii dezbrăcați. Riscați  dosar penal!

Părinții, chiar și cei aflați pe plajă, care-și fotografiază copii fără costum de baie, iar apoi urcă fotografiile pe Internet, riscă să intre în atenţia oamenilor legii.

Părinții, chiar și cei aflați pe plajă, care-și fotografiază copii fără costum de baie, iar apoi urcă fotografiile pe Internet, riscă să intre în atenţia oamenilor legii. În acest sens, DCCO avertizează: „Părinţii trebuie să înţeleagă că o poză pe care ei o consideră inocentă poate să fie probă într-un dosar penal, iar ei să fie chemaţi la audieri, să dea explicaţii pentru acea fotografie. Noi primim foarte multe sesizări de la colaboratorii internaţionali, iar în funcţie de gravitate, se întocmesc dosare penale. Este vorba de zeci de mii de cazuri care ajung anual doar pe mâinile poliţiştilor români. Aceştia le documentează, le triază iar apoi le încadrează.”

 În ceea ce privește numărul unor astfel de fotografii, specialiștii  estimează că până la împlinirea vârstei de 5 ani, părinţii postează aproximativ 1.500 de poze cu copiii lor. În aceste condiţii, este îngrijorător faptul că 85% dintre cei care îşi expun copiii nu verifică nici măcar o dată pe an setările de confidenţialitate. Adică nu ştiu cine poate să păstreze, vadă sau să redistribuie acele poze. Cu siguranță că nu este vorba despre o falsă pudoare: cel mai mare pericol este ca asemenea fotografii să ajungă pe mâinile unor pedofili. Acesta este motivul pentru care numeroase organizaţii pentru protecţia copilului şi-au îndreptat direcţia spre campanii menite să-i facă pe părinţi să se gândească de două ori înainte să publice poze cu cei mici. La rândul său Faceebok clasifică drept sprijin, sau participare la exploatarea sexuală a copiilor inclusiv ,,sfârcurile feminine neacoperite în cazul copiilor de peste 3 ani” sau ,,lipsa hainelor între gât şi genunchi în cazul copiilor de peste 3 ani.” Unele fotografii de acest fel sunt şterse automat de către aplicaţie. Altele, considerate mai explicite şi susceptibile de nuditate sau pornografie infantilă sunt raportate Centrului American pentru Copii dispăruţi şi exploataţi. Sesizările sunt trimise Europolului, pentru cazurile europene, iar Europol le direcţionează fiecărei ţări în parte.

În cazul copiilor de peste 3 ani” sau ,,lipsa hainelor între gât şi genunchi în cazul copiilor de peste 3 ani.” Unele fotografii de acest fel sunt şterse automat de către aplicaţie. Altele, considerate mai explicite şi susceptibile de nuditate sau pornografie infantilă sunt raportate Centrului American pentru Copii dispăruţi şi exploataţi. Sesizările sunt trimise Europolului, pentru cazurile europene, iar Europol le direcţionează fiecărei ţări în parte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News