Pe măsură ce războiul din Ucraina trece inexorabil într-un al doilea an de conflict, o analogie mai puțin obișnuită circulă în mediile academice occidentale, o analogie a războiului din Ucraina cu Războiul din Coreea. Războiul de acolo nu s-a încheiat niciodată. În 1953 un armistițiu a oprit luptele fără semnarea unui tratat de pace oficial. În schimb, a existat o încetare a focului care se păstrează de zeci de ani și care în esență a înghețat conflictul. Să fim clari eu nu doresc ca Ucraina să piardă un teritoriu care-i aparține dar sunt obligat față de ce am învățat și față de cititorii mei să vă pun pe masă o analiză succintă a ceea ce se poate întâmpla. Un scenariu de acest tip, un armistițiu, ar fi o cale către sfârșitul ostilităților din Ucraina. De ce spun acest lucru? Pentru ca am câteva întrebări la care nu găsesc un răspuns rezonabil. Care dintre cele două sunt în măsură să obțină victoria totală? Niciuna! Cum sunt pozițiile politice ale celor două țări? Diametral opuse. Cine pierde mai mulți militari? Rusii dar și ucrainenii au mii de morți și aici îi includ și pe civilii ucraineni victime colaterale ale războiului. Deși Moscova vorbește ca un învingător iar Putin se consideră a fi Petru cel Mare, țarul care a câștigat războiul de 21 de ani cu Suedia, Moscova lui Putin a eșuat în Ucraina. Forțele sale au fost respinse din Kiev, Harkov și Herson. Va urma în mod sigur eliberarea Crimeei. Războiul a devenit unul de tranșee. Sute de mii de soldați ruși și-au pierdut viața iar alte mii de civili ruși au prăsit Federația Rusă de frica înrolări de (ne)voie în armata Federației Ruse.

Scenarii apocaliptice

Am jucat diferite scenarii la Universitatea de Apărare a SUA de-a lungul studiilor. Cu precădere ele s-au derulat în Asia dar au fost discutate și scenarii din timpul Războiului Recea din Europa. Lecțiile care ni s-au predat erau uneori halucinate prin lecțiile desprinse din ele. Am să va dau un exemplu ca să înțelegeți de ce situația din Ucraina este una pe muchie de cuțit. Până în 1950 (chiar și după sovieticii utilizau un astfel de scenariu în aplicațiile derulate pe hartă în România, după anul 1968 -invazia în Cehoslovacia) planificatorii militari din ambele superputeri (Statele Unite ale Americii și URSS) plănuiau să folosească arme nucleare tactice pe câmpul de luptă. Generalul Douglas MacArthur – cuceritorul Japoniei – a încercat să-l convingă pe președintele Harry S. Truman să arunce o bombă atomică asupra Coreei de Nord. Și la Moscova, mareșalul Gheorghi Konstantinovici Jukov - învingător al bătăliilor de la Kursk și Berlin - l-a îndemnat pe Iosif Stalin să dezvolte o nouă doctrină militară în care armele nucleare tactice pot fi folosite împreună cu forțele terestre. Stalin suspicios și asta pe bună dreptate că superioritatea tehnologică a Americii le-ar oferi un avantaj natural într-o cursă a înarmărilor nucleare, a rezistat. Precizia armelor nucleare ruse nu este mare dar completează numărul mare al ogivelor nucleare din depozite. În septembrie 1954, la optsprezece luni după moartea lui Stalin, Jukov și-a îndeplinit în sfârșit dorința. O bombă de patruzeci de kilotone cunoscută sub numele de RDS-4 – de două ori mai mare decât Little Boy de la  Hiroshima – a fost detonată peste stepa îndepărtată de lângă Totskoie, în sudul Uralului. Exercițiul nuclear Totskoie a fost un exercițiu militar întreprins de armata sovietică pentru a explora războiul defensiv și ofensiv în timpul unui atac nuclear. Exercițiul a purtat  numele de cod, în jargonul militar NATO-„Snowball”. Scopul declarat al operațiunii a fost antrenamentul militar pentru a sparge liniile defensive puternic fortificate ale unui oponent militar folosind arme nucleare. La 12 km de punctul zero, 45.000 de soldați sovietici, plus aproximativ 1.200 de tancuri și transportoare blindate de trupe, așteptau ordinul de luptă. Militari sovietici nu primiseră echipament de protecție pentru radiații. La cinci minute după detonare, avioane de vânătoare și bombardiere au fost trimise peste locul exploziei pentru a arunca bombe convenționale. Trei ore mai târziu au fost trimise tancurile, urmate de infanterie. Jukov a observat operațiunile militare dintr-un buncăr nuclear subteran. Examenele medicale superficiale ale trupelor au arătat că mărșăluirea în precipitațiile nucleare nu a fost imediat letală, ceea ce a fost suficient de bun pentru comandantul sovietic. Nu s-a păstrat vreodată o înregistrare sistematică a intoxicațiilor cu radiații și a cancerelor care ar fi afectat mai târziu militarii participanți. 

Ce va face Putin acum: va folosi lecțiile Războiului Rece? 

Este extrem de greu de răspuns. Costul războiului rusesc din Ucraina va continua probabil să submineze campaniile geopolitice ale președintelui rus Vladimir Putin la nivel mondial. Putin a semnat o lege care alocă peste nouă trilioane de ruble (aproximativ 143 de miliarde de dolari) pentru apărare. Eșuând pe câmpul de luptă, Putin își intensifică atacurile asupra societății ucrainene. Procedând astfel, el schimbă însăși natura războiului. Forțele ruse comit genocid, crime de război și crime împotriva umanității. Au ucis mii de civili. Ei fac trafic de copii. Autoritățile ucrainene au estimat că, din octombrie 2022, 8.732 de copii au fost deportați în Rusia și 238 sunt dați dispăruți pe fondul invaziei ruse în Ucraina, a informat presa ucraineană locală, după ce s-a aflat despre deportarea forțată a 34 de copii din Herson (sud), transmite agenția spaniolă EFE. Ei bombardează spitale, școli, case și fabrici. Au vizat metrouri, căi ferate și autostrăzi. Hackerii lor seamănă dezinformare și s-au infiltrat în instituțiile guvernamentale și financiare. Moscova face tot ce poate pentru a distruge, a degrada sau a perturba fluxurile de energie, alimente, apă, medicamente, bunuri, servicii, date și informații care susțin viața ucraineană. Aceste atacuri sunt dovezi că Kremlinul implementează acum o abordare dezvoltată recent, cunoscută sub numele de ”Operațiune strategică pentru distrugerea țintelor de importanță critică” sau în jargonul militar al Pentagonului SODCIT (Strategic operation for the destruction of critically important targets). Acest concept vizează funcțiile societale critice ale unei societăți, mai degrabă decât doar forțele sale militare. ”SODCIT este o operațiune concepută pentru a provoca o combinație de daune materiale și psihologice. Operațiunea vizează obiecte de importanță critică sau ținte de tip militar, economic și politico-administrativ. Obiectele pot include cele aparținând „sistemului de comandă a statului, forțelor armate și grupărilor de forțe; ISR și centre de comunicații, obiecte cheie ale economiei, infrastructură și calitatea vieții (inclusiv centrale electrice nenucleare, industria de apărare, puterea aeriană civilă, poduri feroviare și rutiere și porturi), obiecte ale infrastructurii comunale și obiecte de informare publică în masă”-scriu  Roldugin și Kolodko în lucrarea - „Elemente generale ale metodologiei de selecție a combinațiilor de obiecte critice adversare pentru lovituri” (“General elements of the methodology of selection of combinations of adversary critical objects for strikes”). Criteriul de selectare astfel de ținte includ de obicei infrastructura care poate fi considerată „un element cheie al infrastructurii critice sau al grupării de forțe, a cărei deteriorare ar putea reduce semnificativ potențialul militar și militar-economic al statului și potențialul de luptă al grupării de forțe”. Este implicată o gândire bazată pe sisteme, presupunând o structură de rețea cu dependențe și subsisteme care pot fi vizate fie în infrastructura economică critică, fie în structurile militare. Ideea din spatele acestei abordări este că există „spatii înguste” sau „cheie de boltă” într-un sistemele industriale ale adversarului care s-ar putea dovedi ținte profitabile pentru loviturile convenționale de precizie.

Extinderea conflictului(!?)

Mulți dintre noi și-au ținut respirația și apoi au expirat ușurați dar încă nervoși, deoarece o rachetă rusă a fost raportată ca fiind trasă asupra Poloniei. În fapt  s-a dovedit a fi ”moloz” din sistemele de apărare antiaeriene ucrainene. Dar episodul – și o declarație a șefului militar polonez conform căreia Rusia își escaladează invazia și se „apropie din ce în ce mai mult de granițele NATO” – subliniază pericolul ca războiul să se răspândească pe teritoriul Alianței. „Lumea se află acum într-un punct de inflexiune”, spune noua Strategie de securitate națională a SUA...„Dacă nu acționăm cu urgență și creativitate, fereastra noastră de oportunitate de a modela viitorul ordinii internaționale și de a aborda provocările comune se va închide.” Țările din curtea Ucrainei, cum ar fi Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria și statele baltice, știu la fel de bine că cu toate că ne aflăm într-un moment istoric, există un atac asupra întregii ordini de după al Doilea Război Mondial. Invazia lui Putin marchează o abatere  semnificativă de la normele internaționale în aproape opt decenii. Vor spune cârcotașii geopoliticii că Statele Unite a dus un „război ilegal” asupra Irakului în 2003. Washingtonul a făcut-o sub umbrela Națiunilor Unite și a Rezoluție 1441 din 8 noiembrie 2002. Saddam încălcase deja aproximativ 17 rezoluții anterioare ale ONU care cereau dezarmarea sa verificabilă. Rusia contemporană, unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, a acționat ca și cum dreptul internațional nu ar fi existat niciodată.

Cum se vor derula următoarele luni?

Nu mai întrebați când se va sfârși acest război, întrebați cum va continua? De ce? Deoarece este probabil să se înrăutățească înainte să se îmbunătățească situația în teatrul operațional. Kievul și partenerii săi trebuie să se concentreze asupra a ceea ce pot face în mod specific, acum, pentru a preveni răspândirea conflictului. Un pas important este prioritizarea tipului de asistență militară care va aborda tactica pe care Putin o tot revizuiește. Tancurile, artileria, dronele, transportoarele blindate de personal și lansatoarele de rachete antitanc rămân importante pentru războiul de la sol. Ele sunt ”sabia” Ucrainei. Acum, Ucraina are nevoie de un scut: un sistem integrat de apărare aeriană și antirachetă care să poată contracara atacurile cu rachete ale lui Putin. Occidentul furnizează acum sisteme avansate de rachete sol-aer, sisteme de apărare aeriană portabile și sisteme de tunuri antiaeriene autopropulsate Gepard. Pentagonul formează un nou comandament al forțelor comune în Germania, numit ”Grupul de asistență pentru securitate Ucraina”, pentru a pregăti și echipa armata ucraineană pentru ceea ce este un conflict pe termen lung. Misiunea de asistență militară a Uniunii Europene va antrena forțele ucrainene, iar Facilitatea sa europeană pentru pace (EPF) va continua să finanțeze livrările de arme. Cu toate acestea, aceste transferuri au epuizat deja aproape tot bugetul de 5,7 miliarde EUR al EPF, inițial intenționat să dureze până în 2027. Fie trebuie înființat un fond de sprijin dedicat pentru Ucraina, fie fondul trebuie completat. Liderii UE discută un plan de a adăuga alte 5,5 miliarde de euro în sprijinul Ucrainei.

O strategie de rezilientă a NATO pe flancul estic este necesară!

Până de curând, ne-am limitat eforturile de reziliență ale NATO la identificarea punctelor de referință de la țară la țară pentru infrastructurile critice. Numai la Summitul de la Madrid din iunie 2022 liderii aliați au fost de acord să aplice reziliența comună provocărilor militare și non-militare. Testul vine acum cu implementarea. Aliații trebuie să treacă dincolo de infrastructurile critice pentru a revizui industriile cheie, fluxurile financiare, porturile strategice și nodurile de transport, lanțurile de aprovizionare, rețelele de comunicații și informații și alte ”țesuturi conjunctive” care leagă societățile aliate. De exemplu, Germania și Norvegia au cerut NATO să înființeze un centru de reziliență pentru a coordona poliția, autoritățile maritime și comunicațiile țărilor litorale din Marea Baltică și Marea Nordului. Reziliența poate începe acasă, dar în lumea profund interconectată de astăzi, nicio națiune nu este ”singură acasă”.

Războiul informațional

O bătălie necruțătoare are loc în spațiul digital, în interiorul societăților democratice de la Washington la Riga și chiar dincolo de Asia Centrală în zona de responsabilitate a Australiei și Coreei de Sud. Aliații ar trebui să își completeze eforturile de apărare avansată, care se opresc la marginea NATO, cu o strategie cuprinzătoare de reziliență avansată, care s-ar extinde la partenerii democratici vulnerabili dincolo de granițele NATO. Împreună cu UE, ar trebui să facă din acesta un obiectiv strategic pentru a ajuta țări precum Ucraina, Moldova și Georgia să reziste destabilizării și perturbărilor rusești. Rusia duce un război informațional dur cu scopul de a ne distruge voința de a ne apăra și de a submina încrederea în instituțiile și valorile noastre democratice. Acest război informatic implică economiile noastre. Sursele de energie, în special, sunt folosite pentru a provoca haosul intern, pentru a ne îndrepta privirea spre interior și pentru a împinge încet, dar sigur, Ucraina în jos pe agenda politică. Modul în care evoluăm în acest război va defini viitorul Occidentului și al lumii în general timp de decenii. Dacă performam slab, ne putem aștepta la un viitor în care lumea liberă condusă de SUA este drastic diminuată și în locul ei se materializează o dezordine autocratică fără lege și un nou Război Rece. De aceea, uniți, încrezători și hotărâți, liderii noștri trebuie să reamintească constant popoarelor lor că războiul din Ucraina este mult mai mult decât un act tragic de violență și vandalism împotriva unui popor curajos și inocent, liber într-o țară de la periferia Europei. Desigur, cu siguranță asta este! Dar este în același timp un atac frontal împotriva ordinii globale și a principiilor de bază ale dreptului internațional care protejează popoarele libere de pretutindeni.

Indiferent cu ce sau cine asimilam situația actuală din Ucraina avem o singură alegere în fața noastră: trebuie să câștigăm!