Novak Djokovici a anunțat că este decis să nu participe, în acest an, la Roland Garros și la Wimbledon, dacă va exista condiția vaccinării împotriva coronavirusului.
Novak Djokovici a oferit primele declarații după scandalul uriaș pe care l-a trăit în Australia, țară din care a fost expulzat pentru că nu se vaccinase. Sârbul nu a putut să ia startul la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului. Într-un interviu acordat pentru BBC, „Nole” a spus că este dispus să sacrifice și prezențele la Roland Garros și Wimbledon, pentru că nu are de gând să se vaccineze. „Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc”, a spus Djokovici.
Novak Djokovici nu vrea să se vaccineze și este dispus să nu participe la Roland Garros și Wimbledon
Tenismenul a subliniat că el nu militează contra vaccinării. Dar, este de părere că fiecare om ar trebui să aleagă dacă se imunizează sau nu. Djokovici speră ca cerințele de vaccinare în anumite turnee se vor schimba şi a adăugat că „încerc să fiu deschis cu privire la posibilitatea de a fi vaccinat în viitor, pentru că toți încercăm să găsim în mod colectiv, cea mai bună soluție posibilă pentru a pune capăt Covid.”
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării. Înțeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare pentru a gestiona acest virus și să vedem, sperăm, un sfârșit în curând acestui virus.
„Milioane de oameni au și încă se luptă cu Covid în întreaga lume. Așa că iau asta foarte în serios”
Înțeleg că există multe critici și înțeleg că oamenii vin cu diferite teorii despre cât de norocos am fost sau cât de convenabil este că am avut coronavirus în decembrie, chiar înainte de Australian Open, dar nimeni nu este norocos să ia Covid.
Milioane de oameni au și încă se luptă cu Covid în întreaga lume. Așa că iau asta foarte în serios, chiar nu-mi place ca cineva să creadă că am folosit greșit ceva sau în propria favoare”, a mai afirmat Novak Djokovici pentru sursa citată.