Noul Procuror General vrea să scoată Justiția din secolul trecut
- Ionu ţMure şan
- 5 mai 2016, 00:00
Augustin Lazăr a vorbit la ceremonia de învestire în funcție despre ce fel de procurori vrea în echipă și despre ce va aduce nou la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție
Augustin Lazăr a fost învestit, ieri, în funcţia de Procuror General al României, „înscăunându-se” în cadrul unei ceremonii la care a avut-o „de-a dreapta” pe ministrul Justiţiei, Raluca Prună, şi în stânga pe şefa Înaltei Curţi, Livia Stanciu. Șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a venit şi ea la ceremonie, însă nu a luat loc la „tribună”, preferând să ocupe primul rând de scaune din sală, alături de şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu şi de Oana Schmidt- Hăineală, fost preşedinte al CSM.
Tăcere „complice”
Sala de Consiliu a Parchetului General a fost neîncăpătoare atât pentru procurori, care au venit la eveniment să facă poze cu noul şef, cât şi pentru jurnalişti, cărora le intrau în cadru telefoanele primilor.
Dintre toţi cei aşezaţi la prezidiu au vorbit doar ministrul Justiţiei şi noul Procuror General. „Alte oficialităţi din cadrul sistemului judiciar” (n.r. - cum erau anunţate în invitaţia Parchetului la eveniment), adică şefa Instanţei supreme, Livia Stanciu, vicepreşedintele CSM, Luminiţa Palade, prim-adjunctul PG, Bogdan Licu, şi adjunctul Codruţ Olaru i-au susţinut pe cei doi printr-o tăcere „complice”.
Ceremonia a fost deschisă de Raluca Prună, care l-a prevenit pe noul Procuror General că nu va avea un mandat uşor. „Cred că Ministerul Public se află la un moment în care are nevoie de o reformă serioasă şi cred că domnul procuror general Lazăr va avea un mandat deloc uşor din acest punct de vedere”, l-a avertizat Prună pe Lazăr.
Luând cuvântul, noul Procuror General a dat asigurări că Ministerul Public va acţiuna, sub comanda sa, ca un tot unitar. „Avem un corp de elită de magistraţi şi mă bucur să îi văd aici. Ei vor realiza, zic eu, un salt calitativ în activitatea instituţiei. Corupţia, conflictul de interese - o formă de criminalitate endemică - trebuie combătute cu profesionalism şi imparţialitate. Nici măcar impresia nu trebuie să rămână, că un procuror nu este imparţial. Sigur, au fost şi stângăcii”, a declarat Augustin Lazăr.
Direcţiile de acţiune
Noul Procuror General s-a referit şi la principalele direcţii de acţiune împotriva criminalităţii. „Vom combate energic criminalitatea organizată, terorismul, care se impun în prim-plan, apoi criminalitatea împotriva mediului şi evaziunea fiscală. Atrag atenţa asupra unui alt gen de criminalitate: infracţiunile contra patrimoniului cultural al statului. Creaţiile la care au muncit străbunii sunt furate, distruse, vândute sau exportate ilegal. Identitatea naţională e reprezentată de aceste creaţii”, a spus noul şef al Parchetului General.
Pus pe treabă
Când a venit vorba despre echipa pe care şi-o va forma, Augustin Lazăr a arătat că mizează pe procurori care „să iasă în linia întâi”. „Doresc să promovez în funcţii de conducere colegi talentaţi, care vor să muncească pentru Ministerul Public şi să iasă în linia întâi. Am tot auzit că sunt procurori care, deşi sunt buni, le e frică...de presă, de...Nu există să le fie frică, să nu-şi asume responsabilităţi!”, a exclamat Lazăr.
Confruntat cu problema numărului mare de dosare nesoluţionate, Procurorul General a recunoscut, la preluarea funcţiei, că va avea „de furcă” în această privinţă. „Reducerea stocului de dosare va fi o provocare. Suntem organizaţi după un model al secolului trecut. Nu mai putem să rămânem să lucrăm după norme din secolul trecut”, a arătat Lazăr.
„Succesorul” lui Tiberiu Niţu
Funcţia de procuror general al României era vacantă din 2 februarie, după ce Tiberiu Niţu a demisionat, fiind urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea privind deplasările în coloană oficială. Conducerea Ministerului Public a fost asigurată interimar de Bogdan Licu, prim-adjunct al Procurorului General.
Raluca Prună, despre arhiva SIPA
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a referit la problema arhivei Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA). Ea spune că s-a adresat CSAT şi că a primit mandatul de a pregăti o HG prin care să se facă o inventariere a acestei arhive de către o comisie. „Am primit mandatul să pregătim o nouă hotărâre de guvern, prin care să instituim o nouă comisie pe un termen limitat, cu un mandat foarte clar de a inventaria arhiva şi de a se dispune măsuri cu privire la ce anume avem de făcut cu ea. Nu ştiu, transferul la Arhivele Naţionale, distrugerea în parte a acestei arhive, rămâne de văzut”, a mai spus Prună.
„Nu” pentru imunitatea avocaţilor
Raluca Prună a răspuns şi unei întrebări din partea presei care viza proiectul de lege privind acordarea unei „super-imunităţi” avocaţilor. Proiectul prevede ca aceştia să nu mai poată fi percheziţionați, să nu mai aibă obligaţia de a denunţa infracţiunile şi să nu mai fie asimilaţi funcţionarilor publici, astfel încât să nu mai fie vizaţi de legislaţia anticorupţie. „Subiectul nu face obiectul ceremoniei de astăzi, dar Ministerul Justiţiei nu susţine acest proiect”, a declarat Raluca Prună, fără să facă alte comentarii cu privire la acest aspect.