Odată cu a cincea generaţie, modelul de clasă B s-a transformat într-o versiune mai accesibilă a celui mai bine vândut automobil Volkswagen.
Micul Polo s-a făcut băiat mare. A cincea generaţie a modelului Volkswagen de clasă mică aduce tot mai mult cu un Golf, celebrul său „frate” mai mare. Şi nu este vorba strict de faptul că Polo a luat proporţii. Designerii constructorului german au transplantat de la Golf cât de multe elemente de stil au putut. În plus, întregul ansamblu a fost altoit cu doze importante de sobrietate şi de eleganţă atemporală, exact pe tipicul clasic Golf.
Mai strâmt pe banchetă
Cu o lungime care bate în patru metri, noul Polo este inferior, din acest punct de vedere, cu doar 23 de centimetri ultimei generaţii VW Golf. Pe înălţime, diferenţa este mai mică de doi centimetri. Singura deosebire cu adevărat importantă poate fi regăsită la nivelul lăţimii, acolo unde, cu zece centimetri în minus, Polo pierde destul de clar competiţia intitulată „cât de comod pot călători trei adulţi pe bancheta din spate”. Chiar dacă ceva mai strâmt, habitaclul lui Polo este înfrumuseţat cu o mare parte a instrumentarului de bord întâlnit la Golf. Iar acolo unde asemănarea nu merge până la identificare, se poate lesne recunoaşte o distincţie caracteristică unui model dintr-o clasă superioară.
Trei echipări, tot atâtea motoare
Pentru lansare, sunt pregătite trei niveluri de echipare (Trendline - de bază -, Confortline şi Highline - de top), tot atâtea motoare (1.2 şi 1.4 - pe benzină, 1.6 - pe motorină) şi două transmisii (una manuală, cu 5Â1 trepte, alta automată DSG, cu 7Â1 rapoarte). Motorul de 1.2 litri este oferit în două variante, cu 60 şi 70 de cai-putere, iar dieselul de 1.6 litri, în trei - 75, 90 şi 105 cai-putere. Unitatea 1.4 dezvoltă 85 CP. Transmisia 7DSG vine doar împreună cu versiunea de 90 de caiputere a motorului 1.6 TDI. Deocamdată, cel puţin, Polo dispune de o singură versiune de caroserie - cu cinci uşi.
Cu 4.000 de euro mai ieftin
A cincea generaţie a modelului de clasă mică Volkswagen Polo va costa, în România, între 10.552 şi 16.988 de euro (inclusiv TVA), fără echipamente opţionale. Spre comparaţie, preţul de intrare în gama compactului Golf (versiunea cu cinci uşi) este de 14.453 de euro cu TVA, cu apoape 4.000 de euro mai mare.
Segmentul B, ticsit cu modele redutabile
- Skoda Fabia. Chiar în cadrul grupului Volkswagen descoperim modelul ceh, disponibil, în România, de la 8.835 de euro - preţ de listă cu TVA.
- Opel Corsa. Acest model costă minim 9.680 de euro (inclusiv TVA), în cazul versiunii de caroserie cu trei uşi, şi 10.030 de euro (cu TVA), varianta cu cinci portiere.
- Fiat Grande Punto. „Italianul” are un preţ de plecare, în această perioadă, de 8.516 euro (cu TVA) - caroserie cu trei uşi - şi 8.754 de euro (cu TVA), versiunea cu cinci portiere.
- Chevrolet Aveo. Se comercializează cu un preţ minim de listă de 9.135 de euro (cu TVA), pentru hatchbackul cu trei portiere, respectiv, 9.785 de euro (cu TVA), pentru cel cu cinci uşi.
- Dacia Sandero. Cel mai ieftin model din acest segment are un preţ minim de 6.890 de euro cu TVA.
CASETĂ TEHNICĂ
Volkswagen Polo
TRANSPLANT REUŞIT. Bord cu aer premium şi elemente preluate de la compact