Noul Eldorado al afaceriștilor români. Imobiliarele din Dubai
- Adriana Popescu
- 25 mai 2022, 23:38
Să îți iei o proprietate în Dubai a devenit un nou trend printre românii cu dare de mână. Primele au fost vedetele, cu vârf de lance Cătălin Botezatu, acum, însă, procesul s-a ”democratizat”. Explicația acestui exod ar rezida în două lucruri esențiale: avantajele oferite în Dubai și criza care se adâncește în România.
Contrar credinței generale că acolo e loc numai pentru cei foarte bogați, piața rămâne accesibilă, chiar și pentru oamenii din așa numita clasă de mijloc, cu venituri peste medie și care vor să știe că economiile lor sunt puse la păstrare departe de inflația cea rea.
Dincolo de legendă
Dacă te uiți în gura celor care deja au ceva în Dubai, totul e numai lapte și miere, așa că am profitat de faptul că managerii agenției Platinum Square Real Estate din Dubai pregătesc la București un eveniment plin de oferte, ca să aflăm adevărul gol-goluț.
"În Dubai există deja o comunitate foarte dezvoltată de români. În ultimul an, mai ales, am sesizat o cerere constantă pentru achiziționarea de proprietăți. Interesul investitorilor din România pentru piața imobiliară din Dubai este susținut, în primul rând, de procesul de achiziționare extrem de facil și de transparent", ne-a declarat Marwan Younes, managing partner Platinum Square Reale Estate.
Bref, cel mai mare avantaj al pieței imobiliare în Dubai rămâne faptul că aici nu există taxe și impozite pe proprietate sau pe veniturile din chirii. Există numai o taxă anuală de întreținere (care se calculează pe metru pătrat). Iar, în termeni de commission, există doar procentajul de 4% din tranzacția imobiliară și se achită o singură dată, la Stat.
Rezidența, un beneficiu
Actele se fac foarte simplu, e nevoie doar de un pașaport, de un număr de telefon, de o adresă de e-mail și de suma necesară care acoperă fie avansul proprietății, fie costul, în totalitate. Cum devii ”apropitar”, poți obține și rezidențiatul.
“Pentru a fi rezident în Dubai, ai două opțiuni: prima ar fi să te angajezi undeva sau să ai o firmă a ta, iar cea de-a doua, să cumperi o proprietate, un apartament, care în momentul de față este peste 750.000 de dirhami, echivalentul a circa 170.000 de euro. Apartamentul trebuie să fie achitat integral, apoi trebuie plătită o taxă de 4.000 de euro la stat, iar persoana care solicită rezidența să stea timp de 4 săptămâni neîntrerupte, în Dubai. Cam acestea ar fi procedurile pentru obținerea rezidenței”, declară și Fady Friberg, managing partner Platinum Square Reale Estate.
”Birocrația este inexistentă și nu este nevoie de prezența fizică a celui care investește, totul revenind în grija agenției imbiliare. Mai mult, condițiile de piață sunt optime pentru toate tipurile de investitori, nu doar pentru cei interesați de proprietăți de lux”, subliniază Younes.
Cei doi sunt de acord cu încă un lucru: Dubaiul, conform datelor Interpol, este unul dintre cele mai sigure orașe din lume...
Sau un soi de business…
Mai există o categorie de investitori, cei care își închiriază apoi proprietățile, o afacere cu randament ridicat, peste valorile similare din orașe scumpe precum Londra sau New York.
Apoi, mai există o oportunitate: cemerele de hotel. “În Dubai poți cumpăra o fracție (a patra parte a unei camere de hotel) cu 120.000 de euro. În fiecare an, timp de 10 ani, primești 7% net din banii investiți, asta însemnând o amortizare de 70%, indiferent de gradul de ocupare al camerei respective”, ne-a explicat Fady Friberg. Toate aceste tipuri de oferte din Dubai se vor regăsi vineri, sâmbătă și duminică, la Hotel Marmorosch unde se ține Emaar Property Show Bucharest 2022.
Nucleul românesc din Dubai
Apetitul românesc a fost rapid sesizat așa că oportunitățile vin la București. Pentru că românii, chiar și cei cu afacerii de mijloc, sunt terifiați de inflație, ROBOR și creșterea rapidă a prețurilor la evenimentul s-ar putea constitui în șansa de a se pune la adăpost prin investiții pe termen lung.