Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că proiectele legilor Educației – Proiectul de lege pentru Învățământul Preuniversitar și Proiectul de lege pentru Învățământul Superior au fost discutate în ședința de Gurvern. Gramatica ar putea fi introdusă în liceu.
Ministrul Educației a transmis ce s-a decis după ce în ședința de Guvern de azi au fost prezentate proiectele legilor Educației – Proiectul de lege pentru Învățământul Preuniversitar și Proiectul de lege pentru Învățământul Superior.
Cele două legi ale Educației au fost lansate în dezbatere publică, până în data de 24 august. Sorin Cîmpeanu a mai precizat că așteaptă „opinii din partea tuturor celor interesați”.
Ministrul Educației a declarat că va fi reintrodusă gramatica în noile planuri cadru de la liceu, care trebuie să intre în vigoare din septembrie 2023, adică pentru elevii care în toamna aceasta intră în clasa a VII-a. „O noutate ar fi decizia de introducere în programă a gramaticii, pentru a susține abilitățile de comunicare în limba română,” a spus ministrul.
Gramatica revine în programa de liceu
Reintroducerea gramaticii la liceu a fost un subiect discutat și în urmă cu doi ani. Noile planuri cadru pentru liceu după care ar trebui să învețe elevii care încep clasa a VIII-a în toamna aceasta ar urma să fie elaborate după ce va fi votată forma finală a legii Educației din învățământul preuniversitar. Ministrul consideră că în septembrie 2023 vor fi toate lucrurile puse la punct.
„După 24 august, moment în care se vor încheia consultările, la începutul lunii septembrie să poată intra în procedură parlamentară de adoptare. În 27 sept 2021, Comisia Europeană a aprobat prima reformă din PNRR, reforma nr 1, care înseamnă elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului România Educată. Astfel încă din toamna acestui an vom putea să avem adoptate, după cele 2 perioade de dezbatere publică și parlamentară proiectele celor 2 legi.
Ele vor intra în vigoare la 30 de zile după promulgarea de către președintele României. Apoi ministerul Educației are la dispoziție 8 luni pentru elaborarea și promovarea legislației subsecvente. E vorba despre peste 300 de acte normative, ordine de ministru și hotărâri de Guvern.
Astfel, în sept 2023, în paralel cu grupurile de lucru deja constituite pentru planurile cadru de liceu și revizuirea celor de gimnaziu și învățământ primar, vom avea planuri cadru noi, curriculum nou, vom avea instituții pregătite de o adevărată reformă în sistemul de educație,” spune ministerul Sorin Cîmpeanu, potrivit edupedu.