Noua cucerire a Nataliei Mateuț. L-a uitat pe fostul și și-a refăcut viața
- Emma Cristescu
- 14 mai 2023, 12:57
Natalia Mateuț s-a iubit o perioadă bună de timp cu un dj faimos, dar totul s-a destrămat. Acum, prezentatoarea a făcut o nouă cucerire, pentru care a plecat și în străinătate.
După luni bune de la despărțirea de Mahony, Dj-ul cu care locuia împreună și cu care a sperat că va rămâne, Natalia Mateuț și-a refăcut viața. Prezentatoarea de la Antena Stars se iubește cu un pilot spaniol de curse de motociclete. Este vorba despre Jorge Lorenzo Guerrero, bărbatul pentru care a plecat și în străinătate.
Fiica fostului fotbalist Dorin Mateuț s-a iubit cu Mahony mai bine de doi ani, dar neînțelegerile și-au spus cuvântul. Ea ar fi venit plângând de mai multe ori și la Antena Stars din cauza lui. Cu toate astea, totul a trecut și Natalia Mateuț s-a îndrăgostit de spaniolul Jorge Lorenzo Guerrero, cel pentru care a plecat în Spania și Italia pentru a îl susține la competiții.
Noul iubit al vedetei are trei titluri mondiale câștigate la MotoGP. El este considerat și cel mai bun pilot la categoria 250cc, iar Natalia Mateuț încearcă să-l țină aproape, potrivit Cancan.
Natalia Mateuț și Mahony s-au despărțit
De când s-a despărțit de Mahony, Natalia Mateuț s-a schimbat radical. Ea a declarat că trăim într-o societate în care fițele și imaginea contează, lucru care nu i se pare normal.
„Oamenii contează mai mult, fițele mai mult, să fii bine îmbrăcat, să ai accesorii frumoase, hainele la modă, să fii mereu acolo în top este foarte obositor de multe ori. Și de multe ori cedezi și ți-ai dori să nu mai faci nimic.
De multe ori am făcut eforturi să fiu, să arăt într-un fel. Să fiu îmbrăcată într-un fel, și de multe ori mi-am dat seama că nu asta mă face neapărat fericită. Și că aceste chestii sunt super pasagere și foarte obositoare. Așa că e cu dus și întors. Lumea unde banii contează foarte mult este o lume grea, obositoare și nu te împlinește foarte tare. La un moment dat, îți dai seama de treaba asta!”, a declarat vedeta,
Înainte de separe, ea povestise și că are planuri serioase cu DJ-ul pe care îl cucerise.
„Ne prinde bine și faptul că de multe ori e plecat și ni se face dor unul de altul. Și ne ințelegem foarte bine. Momentan ne bucurăm de prezent și de relația frumoasă pe care o avem și sigur mai avem multe lucruri de făcut și de trăit împreună dar, da, de ce nu?
Adică când iubești un om, clar te gândești și la un viitor cu el. Nu exclud și nu excludem ideea unui viitor împreună, dar le luăm așa, pas cu pas, nu e ceva bătut în cuie, discutat și planificat! Pur și simplu suntem doi tineri, doi oameni care se iubesc și care iau viața așa cum vine. Suntem ok! Chiar trăiesc un moment frumos, personal al vieții mele și mă bucur de el!”, a mai spus vedeta.