Nou atac democrat. Pentagonul „militarizează” poliția americană

Nou atac democrat. Pentagonul „militarizează” poliția americană

Pentagonul este acuzat că a participat în ultimii ani la militarizarea serviciilor de poliție americane, oferindu-le gratuit surplusul său de vehicule blindate și arme de război, grație unui program controversat pe care acum democrații vor să îl limiteze.

Imaginile polițiștilor în echipament de luptă și înarmați cu puști de asalt în fața manifestanților care protestau împotriva violenței polițienești au reluat dezbaterea cu privire la acest program, pe care Barack Obama îl limitase puternic în 2015, dar pe care președintele Donald Trump l-a relansat, în 2017 .

În Minneapolis, astfel de vehicule blindate impresionante au fost astfel dislocate când au izbucnit revolte la sfârșitul lunii mai după moartea lui George Floyd.

Aceste resurse sunt arme de război, iar acum trebuie să „încetăm să militarizăm poliția”, indică un proiect de lege al reformei poliției, prezentat săptămâna aceasta de aproape 200 de congresmeni, majoritatea democrați.

Din 1997, armata americană a distribuit către peste 8.000 de forțe de poliție - federale, tribale și locale - echipamente folosite sau noi, de la arme de mână, la elicoptere și vehicule blindate concepute să reziste la dispozitive explozive. Echipamente cu o valoare totală de 6,8 miliarde de dolari, specifică acest text.

Doar în anul fiscal 2017, aproximativ 500 de milioane de echipamente militare au fost transferate serviciilor de poliție ale țării prin așa-numitul program „1033”, cu referire la secțiunea din bugetul Apărării din 1997 care l-a creat.

Cele mai recente date de la Departamentul de Logistică Pentagon (DLA) arată cum anumite servicii de poliție au profitat de generozitatea Pentagonului, uneori în proporții care pot fi considerate exagerate, având în vedere populația lor.

În Montana, forța de poliție din comitatul Flathead (90.000 de locuitori), cea mai cunoscută pentru apropierea de Parcul Național Glacier, a primit în 2013 un vehicul blindat rezistent la mine, evaluat la aproape 700.000 de dolari, un an după ce s-a echipat cu un prim vehicul de transport militar.

Poliția din micul oraș Ada (Oklahoma) , care are o populație de doar 16.000 de locuitori, s-a echipat cu 34 de puști de asalt M-16 de-a lungul anilor, înainte de a primi un vehicul blindat anti-mine, în iulie 2019. Are opt polițiști cu normă întreagă și doi cu jumătate de normă, spun democrații.

Într-o țară în care populația este în mare parte înarmată și în care multe școli au fost îndoliate de focuri de armă în ultimii ani, chiar școlile profită de generozitatea Pentagonului, susțin democrații.

În Florida, cele 47 de școli, colegii și licee din districtul Bay, din Panama City, au achiziționat în 2012 și 2013 nu mai puțin de 27 de puști de asalt și două vehicule blindate rezistente la mine.

Proiectul de lege al aleșilor democrați din Camera Reprezentanților intenționează să limiteze strict transferul de explozibili, grenade și lansatoare de grenade, precum și vehiculele blindate mai potrivite pentru teatrele de război decât pentru menținerea ordinii.