Nou atac armat în Statele Unite ale Americii. Trei membri ai unei echipe universitare de fotbal, uciși

Nou atac armat în Statele Unite ale Americii. Trei membri ai unei echipe universitare de fotbal, ucișiAtac armat. Sursa foto: dreamstime.com

Un nou atac armat a avut loc în Statele Unite ale Americii. De această dată, evenimentul s-a petrecut la Universitatea Virginia, iar trei persoane și-au pierdut viața.

Autorităţile din America au reţinut un suspect în urma atacului de luni de la Universitatea Virginia în urma căruia trei membri ai echipei universitare de fotbal au fost ucişi.

Un nou ataca armat în America, trei persoane au fost împușcate și și-au pierdut viața

Poliţia universităţii a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că suspectul, studentul Christopher Darnell Jones, a fost arestat la câteva ore după atacul survenit duminică la ora locală 10.30 seara. Acesta este bănuit că a deschis focul asupra unui autobuz cu studenţi care se întorceau de la un meci de fotbal în Washington D.C.

Preşedintele universităţii, Jim Ryan, i-a identificat pe studenţii ucişi ca Devin Chandler, Lavel Davis şi D'Sean Perry. Alte două persoane au fost rănite, au menţionat autorităţile.

Christopher Darnell Jones, despre care Jim Ryan a afirmat că învaţă la instituţia pe care o conduce, figura în 2018 ca jucător în echipa de fotbal a universităţii. Într-o scrisoare postată în social media la câteva ore după atac, Ryan s-a declarat "îndurerat" şi a precizat că luni nu se ţin cursuri.

"Este un mesaj pe care niciun lider nu ar vrea să-l trimită vreodată. Sunt devastat că la Universitatea din Virginia a avut loc un astfel de act de violenţă", a scris el.

Se discută în ultima vreme despre reguli mult mai stricte, impuse pentru arme

Atacul reprezintă cel mai nou episod de violenţă armată în colegii şi şcoli din SUA, violenţă ce a alimentat dezbaterea privind înăsprirea restricţiilor impuse accesului la arme de foc în Statele Unite - unde al doilea amendament din Constituţie garantează dreptul la portul de arme, aminteşte Reuters.

În 2007, 33 de oameni au murit - inclusiv atacatorul - şi 23 au fost răniţi la universitatea Virginia Tech din Blacksburg, la circa 240 km de Charlottesville, într-unul din cele mai sângeroase atacuri petrecute în instituţii de învăţământ din SUA, conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News