Motto: Trailer for sale or rent/Rooms to let, 50 cents/No phone, no pool, no pets/I ain't got no cigarettes. King of the Road – Roger Miller

Filmul Nomadland, laureatul marelui premiu al Academiei Americane de Film, este șocant pentru noi, cei care am cunoscut în ”pre-tinerețea” noastră pre-revoluționară propaganda comunistă în toată splendoarea ei.

Îmi amintesc imaginile de la o emisiune, parcă îi spunea Mapamond, avea ca generic melodia de la filmul ”The Big Country”, sau de la Telejurnal, în care vedeam americani zdrențăroși, dormind pe străzi în cutii de carton, semn al eșecului social al doctrine imperialiste.

Era clar, pentru realizator, capitalismul veros se destrăma, industriași fără scrupule închideau fabrici și uzine, iar bieții oameni își pierdeau case, mașini, familii.

Știam că e o manipulare ieftină și nu cădeam în ea. Punând zilnic în cana de nechezol zahărul luat pe cartelă, lăcrimam cu gândul la ”iadul” capitalist, visând cum ne coacem în smoala imperialistă cu gust de Coca-Cola!

Ei bine, tocmai asta răstoarnă filmul ce tocmai a luat Oscarul.

Scenariul incredibil cândva e prezentat acum ca o poveste adevărată. Fabrica se închide, orășelul moare și oamenii iau calea pribegiei. Așa începe filmul. Exact ca la ”Mapamond”!

Călătoria prin Vestul Mijlociu este una inițiatică, decorul unde altădată cowboy-ul își clădea viața cu revolverul într-o mână și cu cealaltă pe mijlocul iubitei. Eroina din film, naturală până la ultimul fir de păr alb de pe frunte, așa cum îi șade bine unei femei moderne, care nu are nevoie de fardurile impuse de constrângerile misogine, are și trei călăuze pe drumul descoperirii adevărului. Cei trei își interpretează propriile roluri: ale unor oameni care au renunțat la orice avuție, la orice presiune data de pragmatism și au descoperit farmecul vieții de nomad! Descoperi că ei nu sunt niște ciudați izolați, ci semințele unei viitoare societăți.

Păi ce-și mai putea dori unul ca Nicolae Ceaușescu, de exemplu, de la o poveste de succes? Poate doar să apară unul dintre rulotele nomazilor si să proclame că mijloacele de producție trebuie luate din ghearele hulpavilor capitaliști și administrate de poporul înțelept.

Nu apare și acest ultim pion al teoriilor marxist-leniniste, dar toate celelalte ingrediente sunt acolo, imortalizate pe peliculă.

Omul află că avuția e o povară în calea libertății, renunță la ea, dar, spre deosebire de socialismul get-beget, nu statul o recuperează, ci alți nomazi care au nevoie de ea. Amintirile, rădăcinile sunt și ele poveri, aruncate ca să nu îngreuneze drumul prin prerie, așa cum zburătorul cu balonul aruncă sacii de nisip.

Pot vorbi mult despre acest film – despre care cred că ar fi luat Oscarul și dacă din juriu făcea parte Leonid Brejnev – dar prefer să vă las să îl vedeți.

Mitul modernizat al rătăcitorului american (de altfel în unele locuri filmul are la categorii trecut ”dramă-western”, ca un semn al identificării rădăcinii poveștii) este înspăimântător pentru cine nu îl privește ca pe un simplu element de divertisment. Pentru că, va spune optimistul, asta și este, un simplu divertisment.

Știu că veți spune că e doar o poveste și că lumea capitalistă merge înainte, doar că așa s-a spus după fiecare film-șoc și apoi s-a dovedit că Oscarul era doar un deschizător de noi drumuri pentru doctrine economico-sociale-politice devenite astăzi realități.