„Eu nu mă jenez să am legături cu Securitatea, pentru că eu ştiu că sunt cu inima curată”, îi spune Constantin Noica unui securist, într-o discuţie din 1973. E, poate, una dintre cele mai semnificative fraze rostite de filozof despre relaţia sa cu Securitatea, consemnate conştiincios de un ofiţer şi dezvăluite în volumul „Constantin Noica în arhiva Securităţii” (Humanitas), care se lansează astăzi, de la 16.30, la Bookfest. Ediţia îngrijită de Dora Mezdrea va fi lansată simultan cu o altă carte dedicată filozofului, la sărbătorirea Centenarului – „Despre Noica. Noica inedit”, care conţine texte de Gabriel Liiceanu, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Andrei Pleşu, Ioana Pârvulescu, Sorin Vieru şi Sorin Lavric, precum şi o serie de scrisori ale lui Noica şi câteva fotografii.

„Urmărit ca un obiectiv militar”

Regimul comunist nu l-a slăbit nici o clipă din ochi pe filozoful de la Păltiniş. Din 1945 şi până la moartea sa, în 1987, Securitatea a întărit permanent reţeaua densă de informatori şi ofiţeri care raportau despre întâlnirile, discuţiile şi corespondenţa sa. Noica a avut parte de un dosar penal, două de spionaj, un dosar de obiectiv, unul de urmărire informativă, cu numele conspirativ „Nica Dan“ (perioada de până la 1978), un dosar de problemă şi altele două de urmărire informativă (din 1979 până la moartea sa). Cele 155 de documente din carte (selectate din perioada 1965 – 1978) provin din Dosarul nr. 15156 din Fondul informativ al Arhivei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care numără nu mai puţin de 14 volume.

Între 1949 şi 1958, Noica a avut domiciliu forţat la Câmpulung Muscel, iar în 1958 a primit 25 de ani de închisoare pentru „agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară”, din care a executat 6, la Jilava. Apoi, pentru tot restul vieţii, a avut securitatea pe urme. A fost urmărit „nu oricum, nu rutinier, ci ca un obiectiv militar, ca un personaj important şi primejdios”, consemnează Andrei Pleşu.

Marele proiect din cultură

Cei care l-au acuzat atunci şi îl mai condamnă şi acum pe Constantin Noica pentru prea marea deschidere către regim, au prilejul unei lămuriri. Filozoful a trăit în anii aceia cu iluzia că, rămânând în ţară şi arătându-se dispus să colaboreze cu instituţiile statului, va reuşi să schimbe ceva în cultură română.

„Eu vă caut pe dv. să mă ajutaţi să facem ceva în cultură. Eu nu concep să raportez despre legăturile cu străinii…”, îi spune Noica securistului, în 1973. „A face din Noica «un guru al comunismului», a-l califica drept informator sau «consilier» al vechiului regim e o probă de rea-credinţă crasă, o măgărie de speţă inferioară”, scrie Andrei Pleşu în introducerea cărţii „Constantin Noica în arhiva Securităţii”. Dacă Noica nu a plecat în exil şi nici nu s-a poziţionat făţiş în tabăra disidenţilor e pentru că asta i-ar fi pus în pericol „marele proiect cultural”.

„Noica credea, dimpotrivă, că autorităţile pot fi manipulate, domesticite, îmblânzite şi puse în cele din urmă în slujba ideilor sale. A avut de fapt orgoliul şi naivitatea să creadă, într-un moment în care lumea încăpuse pe mâna diavolului, că-l poate converti pe diavol la opera lui Dumnezeu. Şi asta lăsându-i senzaţia că tu îi stai lui la dispoziţie”, notează şi Gabriel Liiceanu, în textul său introductiv. Când spune „Eu nu mă jenez să am legături cu Securitatea, pentru că eu ştiu că sunt cu inima curată”, e pentru că discursurile pe care i le ţine securistului sunt identice cu cele rostite în faţa discipolilor săi sau a celor din exil (consemnate şi în „Jurnalele” Monicăi Lovinescu).

„Prea le face pe toate regimul, când pune mâna pe un om, îl sfâşie”

În mai toate rapoartele, Noica pledează pentru publicarea lui Mircea Eliade în ţară, traducerea unor lucrări, trimiterea unor specialişti la congrese în străinătate, înfiinţarea unor institute. „Noi nu avem un premiu Nobel. Mircea Eliade era şi este aproape de premiul Nobel, dacă ţara nu-l repudiază sau nu-i pune piedici pe undeva… În măsura în care situaţia lui Eliade nu poate fi rezolvată repede, cu aducerea în folosirea lui la Institutul de Orientalistică, şi poate nu va fi făcută, este o pagubă pentru ţară, pe care o s-o înregistraţi peste câţiva ani. (…) Azi, Parisul are în muzeu atelierul lui Brâncuşi şi noi nu-l avem”. În acelaşi timp, încearcă să-şi trimită memoriile din închisoare fiului său (securiştii le interceptează), în Anglia, şi strânge în cercul său din ce în ce mai mulţi tineri. „Prea le face pe toate regimul, când pune mâna pe un om, îl sfâşie! Cu oamenii de cultură trebuie să fiţi mai îngăduitori, să-i lăsaţi să-şi păstreze specialitatea. Dar îi folosiţi până la epuizare…”, îi explica Noica maiorului Ioan Pătrulescu. Maior care propune, în câteva rânduri, „avertizarea” filozofului, care „nu renunţă la concepţiile sale” şi încurajează legăturile cu străinătatea.

Articolele din „Glasul Patriei”

Pe disidenţii din exil, inclusiv pe Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, Noica îi decepţionase publicând, la ieşirea din detenţie, trei articole în „Glasul Patriei“ (unul modificat la final de Nichifor Crainic), în care îi îndemna pe cei plecaţi, printre altele, să se întoarcă. „Cei din străinătate au fost năuciţi când au citit şi poate au zis: «Cum, domnule, nici ăsta nu-şi mai păstrează obrazul şi demnitatea?» Şi-a trebuit să treacă ani, ca să se convingă că eu nu ling mâna care mă lovise. Eu le-am dovedit că am demnitate şi când am mers în Occident, în anul 1972. I-am convins că sunt curat la inimă şi că nu sunt plătit.“, mărturisea filozoful.

Printre informatorii din dosarul Noica – recrutaţi din edituri, redacţiile publicaţiilor de filozofie, institute, vecini – se numără „Cristian“, redactorul-şef al Revistei de filozofie de atunci, Octavian Cheţan, „Nicoară“ – Octavian Nistor sau „Militaru Eugen“, directorul Editurii Junimea, din Iaşi, Mihai Grădinaru.

FRAGMENT

„Eu nu concep să raportez despre legăturile cu străinii”

(24 octombrie 1973. Raport manuscris redactat de maiorul Pătrulescu în urma discuţiei pe care a avut-o cu Constantin Noica în data de 20 octombrie 1973 (Ministerul de Interne, Direcţia I, Serv. V, Strict Secret, Exemplar unic)

„M-a mai supărat un alt ofiţer de securitate, care a venit la mine, după închisoare, după întâmplarea cu colonelul Florescu, care, la o întrevedere, m-a întrebat ce am făcut eu pentru noi, Ministerul de Interne. Pentru noi, Securitatea Statului! La care mie mi-a sărit ţâfna şi am răspuns că voi face ceva pentru cultura românească şi i-am zis că, dacă nu mă apreciază pe linia aceasta, mă poate duce din nou la puşcărie, la Jilava… Dacă securitatea îmi cere să fac servicii de nivelul securităţii şi nu-mi cere să fac servicii de nivelul vârstei şi al prestigiului pe care-l am pe lângă cei din străinătate în cultură, atunci sigur că nu mă simt bine…Eu am fost pălmuit în închisoare, când anchetatorul m-a întrebat ceva, iar eu am răspuns că nu sunt informatorul securităţii! Acolo, mai înţelegeam, că era obrăznicie… că eram interogat… Acel ofiţer, dl Popescu, în anii aceia, era încă la mentalitatea veche, când se cerea oamenilor care aveau contact cu securitatea un anumit tip de informaţii. Acel tip de informaţii nu l-am dat niciodată şi nici nu-l voi da. Sper să nu mi se ceară acest lucru. Eu vă caut pe dv. să mă ajutaţi să facem ceva în cultură. Eu nu concep să raportez despre legăturile cu străinii… Dacă nu faceţi nici excepţii, rămân supărat. Dacă, la anii mei şi la situaţia mea, dacă-mi cereţi ca unuia de rând – deşi nimănui nu ar trebui să i se ceară asta, fiind o măsură ridicolă –, este o măsură ofensatoare la adresa demnităţii ţării să interzici unui român să stea de vorbă cu străinii sau să raporteze ce discută, când discută; este o măsură formală.

Dacă omul discută lucruri necinstite, nu vi le spune nimeni, şi dv. puneţi ţara într-o postură lamentabilă. De exemplu: dacă Pierre Emmanuel, cu care m-am întâlnit şi şamţ discutat, dacă ar şti că se cere asta la noi în ţară, s-ar supăra. Ar zice că: ce trebuie ca cineva să-i transmită părerile lui despre România? Dacă vreţi să ştiţi, Pierre Emmanuel mi-a spus că a fost înnebunit de primirea asta românească, cu atâta oficialitate, nu-şi mai găsea capul, n-a putut să vadă ceva, n-a putut să aprecieze Bucureştiul şi ţara, că a fost întors pe dos… Măsura cu străinii nu e bună! Nu trebuie să se dea raport… Eu nici nu mă sinchisesc că este lege, că e obligaţia să spun la Academie despre legăturile mele cu străinii. Nu vedeţi că rămân în străinătate oamenii tineri, formaţi de regim, şi se întorc toate vechiturile?

Eu pretind să mi se facă această cinste, a unei excepţii, şi să fiu scutit de a face vreo relatare în legătură cu străinii. Şi nouă ni s-a prelucrat, la Academie, o lege, instrucţiuni, în legătură cu străinii, dar aceasta e o lege de proastă calitate şi nu mă simt legat de o lege de proastă calitate şi pe care eu o repudiez, chit că e a regimului. În realitate, nu este a regimului şi este ideea unuia ca ăsta, de la primărie, care face prostii…

Dv. ştiţi că la Mangalia s-a construit un hotel pe locul pe care arheologii aveau ceva deosebit de căutat? Poate ca să nu protesteze arheologul, în acest caz? Eu însă vă cer, aşa, să mă trataţi ca o excepţie. O fi înfumurare, o fi ceva, dar sunt şi eu cu o valoare, am vârsta aceasta, sunt bolnav, nu ştiu ce e în spatele meu, poate mă pierd, am cancer… Eu am vrut şi pot face o treabă în cultură.

„Propunem să fie avertizat la sediul nostru”

(30 ianuarie 1974. Raport întocmit de maiorul Pătrulescu cu propunerea avertizării la sediul Securităţii a lui Constantin Noica pentru activitatea sa)

Având în vedere cele de mai sus, propunem invitarea numitului NOICA CONSTANTIN la sediul organelor de securitate, cu care ocazie să fie avertizat pentru următoarele motive:
– Manifestări tendenţioase la adresa regimului din ţara noastră, a învăţăturii marxiste.
– Faptul că transmite unui grup de tineri unele concepţii negative şi-i influenţează cu filozofie idealistă şi teorii de dezangajare.
– Prezentarea unor articole de care este conştient că au conţinut nepublicabil şi difuzarea în anturajul de tineri intelectuali a unor materiale de filozofie idealiste, primite din străinătate.
– Pentru conţinutul lucrării „Amintiri din închisoare“, pornindu-se discuţia cu NOICA de la afirmaţiile făcute de el cu privire la scrierile de sertar.
În timpul discuţiilor, vom căuta să obţinem asentimentul celui în cauză de a face un control în biblioteca sa, pentru a vedea şi ridica toate manuscrisele cu conţinut duşmănos, cât şi literatura fascistă ori duşmănoasă orânduirii noastre socialiste, primită din străinătate.
Având în vedere că lucrează într-un institut al Academiei de Ştiinţe şSocialeţ şi Politice, vom informa pe tov. Prim Secretar al Comitetului de Partid Sector I Bucureşti în legătură cu datele pe care le deţinem asupra lui NOICA CONSTANTIN şi propunerea noastră de a-l avertiza.

Maior: Pătrulescu Ioan

Program astăzi

Comunicarea de criză

  • ora 13.00 „Capitalismul încotro? Criza economică, mersul ideilor, instituţii”, de Daniel Dăianu, standul editurilor Polirom şi Cartea Românească (hala 14, stand 5)
    Invitaţi
    : Emil Hurezeanu, Cristian Pârvulescu, Liviu Voinea

  •  ora 14.00 „Doamna cu camelii”, de Alexandre Dumas-fiul, audiobook în lectura Rodicăi Mandache, traducere de Ileana Cantuniari – Humanitas Multimedia
    Invitaţi
    : Rodica Mandache, Marina Constantinescu, Dan Silviu Boerescu, Mihaela Coman

  •  ora 15.00 „Ucide arbitrul!”, de Fraţii Presniakov, traducere de Fraţii Vakulovski, standul Editurii Art
    Invitaţi
    : Mihail Vakulovski, Mitoş Micleuşanu, Laura Albulescu

  • ora 15.00 „Antologia ruşinii”, Nicolae Merişanu, Dan Taloş, standul Editurii Humanitas
    Invitat: Gabriel Liiceanu

  • ora 15.30 „Cum să te ratezi ca scriitor”, de Alex Ştefănescu, standul Editurii Humanitas
    Invitaţi
    : Alex Ştefănescu, Ion Caramitru, Dan Boerescu, Lidia Bodea

  • ora 16.30 „Comunicarea de criză. Tehnici şi strategii”, de Cristina Coman, în spaţiul de lansări al târgului (lansare-dezbatere)
    Invitaţi
    : Sorana Savu, Adriana Săftoiu, Gabriel Pâslaru, Silvia Bucur şi Adrian Şerban

  • ora 17.00 „O poveste de dragoste, poate”, de Martin Page, standul Editurii Humanitas
    Invitaţi
    : Martin Page, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea

  • ora 18.30 „Ultimul Cato”, de Matilde Asensi, standul Editurii Humanitas
    Invitaţi: Florin Iaru, Mihail Gălăţanu, Emil Bărbulescu, Denisa Comănescu