Noi tensiuni între Washington și Kremlin. Rusia, exclusă de la o importată reuniune internațională
- Mihnea Talau
- 13 octombrie 2021, 14:48
Un înalt oficial al administraţiei americane a declarat că Rusia nu a fost invitată să participe la o reuniune virtuală organizată de Statele Unite ale Americii şi la care iau parte 30 de ţări. Pe agenda discuţiilor fiind combaterea criminalităţii informatice şi mai ales a atacurilor de tip ransomware.
Potrivit experţilor în securitate cibernetică din sectorul privat, multe grupări de hackeri operează din Ucraina şi Rusia, iar unii oficiali şi analişti americani au afirmat că există astfel de grupări ruseşti care operează cu acordul tacit al Kremlinului, deşi nu sunt controlate direct de guvern.
La reuniunea virtuală de miercuri şi joi vor fi discutate, pe parcursul a şase sesiuni, probleme ca utilizarea monedelor virtuale pentru „spălarea” banilor obţinuţi din recompense, urmărirea în justiţie a autorilor de atacuri ransomware, folosirea diplomaţiei pentru a preveni astfel de fapte şi cum pot fi ajutate statele să devină mai puţin vulnerabile, a menţionat oficialul citat, potrivit Agerpres.
„Avem discuţii active cu ruşii, dar nu au fost invitaţi să ia parte la acest forum”
„Avem discuţii active cu ruşii, dar nu au fost invitaţi să ia parte la acest forum”, a adăugat acesta, precizând că acest lucru nu exclude participarea Rusiei la viitoare astfel de evenimente.
Oficialul citat a mai amintit că SUA discută direct cu Rusia probleme legate de ransomware în cadrul Grupului de experţi SUA-Kremlin, condus de Casa Albă şi creat de preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin. Discuţiile cu Rusia continuă şi Statele Unite au transmis acesteia informaţii privind anumiţi infractori din acest domeniu aflaţi pe teritoriul său, iar Rusia a făcut primii paşi spre rezolvarea problemelor sesizate, a menţionat sursa citată.
Preşedintele american Joe Biden a decretat prioritate a administraţiei sale răspunsul la ameninţările cibernetice după mai multe atacuri survenite pe parcursul acestui an şi care au ameninţat să destabilizeze livrările de energie şi alimente în SUA.
Un puternic atac cibernetic petrecut în luna mai a dus la oprirea rețelei Colonial Pipeline care transportă 45% din carburantul necesar Coastei de Est a Statelor Unite.
O lună mai târziu, un alt atac masiv a afectat peste 1.000 de companii americane, printre care și Coop Sweden, unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din această țară.