Noi percheziții în cazul lui Bogdan Peșchir, înainte de judecarea contestației privind arestul preventiv

Noi percheziții în cazul lui Bogdan Peșchir, înainte de judecarea contestației privind arestul preventivBogdan Peșchir. Sursa foto: captură video

Autoritățile au făcut noi percheziții în cazul lui Bogdan Peșchir cu o zi înainte de judecarea contestației la măsura arestului preventiv, iar dispozitivele electronice ale acestuia vor fi verificate de anchetatori.

Instanța respinge cererea de schimbare a arestului preventiv

În cursul zilei de luni, instanța a respins solicitarea de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai puțin severă, cererea depusă de o persoană ale cărei date nu sunt cunoscute nici măcar de avocații influencerului.

Avocatul lui Peșchir a precizat, potrivit Realitatea Plus, că nu ar fi vorba despre un alt dosar.

„Categoric același dosar. Același dosar, vom vedea despre ce este vorba. Mi-au spus doar că urmează să facă o audiere și percheziție informatică. Vom vedea după ce se termină”, a pecizat acesta.

Dosar judiciar

Dosar judiciar. Sursă foto: Freepik

Ce dispozitive vor verifica autoritățile

Întrebat dacă perchezițiile informatice se fac pe aceleași dispozitive care au fost verificate, acesta a mărturisit că nu știe, precizând că există posibilitatea ca cele luate de la ultima percheziție să fie verificate.

„Nu știu dacă pe aceleași. Mi s-ar părea aiurea să fie aceleași. Probabil sunt unele luate la ultima percheziție”, a explicat avocatul.

Bogdan Peșchir rămâne în arest

Bogdan Peșchir, acuzat de finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, va rămâne în arest. Instanța a respins, luni, cererea acestuia de a înlocui arestul preventiv cu măsura controlului judiciar sau cu arestul la domiciliu.

„Soluția pe scurt: În baza art. 242 alin. 5 Cpp, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulată în numele inculpatului PEȘCHIR BOGDAN, ca inadmisibilă.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.04.2025, ora 13.30”, se arată în explicația instanței.

Influencerul a fost reținut preventiv într-un dosar penal legat de coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.