Noi negocieri pentru Leo Messi. Unde poate pleca de la PSG

Abia transferat la PSG după 21 de ani petrecuți la FC Barcelona, Lionel Messi lasă să se înțeleagă ca nu va pune ghetele în cui la Paris. O viitoare destinație a starului argentinian ar putea fi, peste ocean, la Inter Miami.

Chiar înaintea mutării la Paris, argentinianul a avut câteva săptămâni de vacanță după Copa America, iar una dintre destinațiile în care s-a relaxat a fost Miami.

Lionel Messi a purtat o discuție cu David Beckham

Potrivit presei internaționale, pe parcursul vizitei din America, Lionel Messi ar fi avut o discuție cu David Beckham despre o posibilă mutare spre finalul carierei la Inter Miami, echipa patronată de fostul jucător englez.

Speculațiile au fost întărite și de faptul că argentinianul a achiziționat un apartament luxos în Miami, evaluat la șapte milioane de dolari.

„Sunt optimist că Messi la juca la Inter Miami, deoarece cred că se va completa ambiția ca cei mai buni jucători din generație să joace la Miami", a declarat Jorge Mas, unul dintre acționari, scrie sport.ro.

„David și cu mine lucrăm la asta, avem dorința de a a duce cei mai buni jucători aici, iar Messi este, probabil, cel mai bun", a adăugat acesta.

Messi s-a înțeles cu PSG, pentru doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru un al treilea

La începutul acestei luni, Lionel Messi s-a înțeles cu Paris Saint Germain, pentru următorii doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru un al treilea sezon.

Publicația L’Équipe, una dintre cele mai importante din Franța susține că Leo Messi va încasa un salariu de 40 de milioane de euro/sezon.

FC Barcelona a fost nevoită să se despartă de Leo Messi deoarece nu a putut înregistra contractul sportivului la Liga Profesionistă din Spania din cauza fair-play-ului financiar. Aceasta chiar dacă Messi a fost de acord să renunțe la jumătate din valoarea contractului pentru a rămâne la clubul care l-a consacrat.

PSG va avea „o echipă de vis”. În sezonul următor, Maurizio Pochettino va putea așeza în teren o echipă imbatabilă cu Donnarumma – Hakimi, Marquinhos, Sergio Ramos, Kurzawa – Verratti, Wijnaldum, Di Maria – Leo Messi, Neymar, Mbappe.