Noi dezvăluiri despre rapperul rus care s-a sinucis pentru a nu merge în războiul din Ucraina: „Nu pot să iau păcatul crimei asupra sufletului meu”

Sursa foto. Twitter

Ivan Vitalievich Petunin le-a spus fanilor că nu poate să trăiască având pe suflet păcatul morții atâtor oamenii în războiul din Ucraina. Rapperul din Rusia s-a sinucis pentru a nu fi mobilizat de Vladimir Putin.

Un rapper din Rusia s-a sinucis după ce a refuzat să fie trimis în luptă în războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Walkie, al cărui nume real era Ivan Vitalievich Petunin, le-a spus fanilor într-un videoclip de pe Telegram că nu poate „să iau pe sufletul meu păcatul crimei”.

De asemenea, rapperul a mai precizat că protestul său final va fi exprimat prin moartea sa. Cadavrul lui Petunin a fost găsit în orașul rus Krasnodar vineri, 30 septembrie.

Rapperul putea fi chemat să lupte pe frontul din Ucraina

Rapperul, în vârstă de 27 de ani, a fost unul dintre cei 300.000 de cetățeni ruși pe care Vladimir Putin i-a mobilizat să lupte în războiul din Ucraina. Walkie a mai servit în armata rusă. El ar fi urât atât de mult experiența sa anterioară, încât a încercat să evite reînrolarea din motive medicale. Așadar, el a susținut că a fost tratat într-un spital de psihiatrie.

În videoclipul de pe Telegram, Petunin a spus: „Dacă vizionați acest videoclip, atunci nu mai sunt în viață. Nu pot să iau păcatul crimei asupra sufletului meu și nu vreau. Nu sunt pregătit să ucid pentru niciun ideal.”. Mai mult decât atât, el a continuat prin a spune că „Aleg să rămân în istorie pentru totdeauna. Ca un om care nu a susținut ceea ce se întâmplă. Nu sunt pregătit să iau armele și să ucid”.

Cine a fost Walkie

Walkie a fost un rapper foarte cunoscut în Federația Rusă. El a lansat 10 albume de la debutul său în 2015. Cel mai recent este „Walk Out Boy 3”. Acesta a fost lansat la începutul acestui an. În același timp, cea mai populară melodie a lui de pe Spotify are peste un milion de ascultări. Rapperul avea și peste 239.000 de ascultători lunar pe platformă.

În altă ordine de idei, săptămâna trecută, Roger Waters i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui rus. Cântărețul îl îndemna pe țarul de la Kremlin să oprească focul și să se pună la masa negocierilor pentru a pune capăt războiului. Într-o declarație distribuită pe rețelele de socializare, Waters a subliniat că a fost îndemnat să-i scrie lui Putin după ce a văzut comentarii la scrisorile sale către prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, informează DailyMail.